șaptezecișicinci | 30
just keep swimming
Mi-a făcut foarte bine să ies de pe instagram. Ciudat, mă simt bine „izolată” și nici nu pare că vreau să se termine prea curând. Am uitat de ce am început chestia asta.
Iar stăm acasă. Mă sperie oarecum că nu se vede o rezolvare.
Get lenus.u’s stories in your inbox
Join Medium for free to get updates from this writer.
Încerc să mă achit de „datoria” mea zilnică pentru mine, dar și-a pierdut sensul momentan. Atâtea perioade de eclozare în viața mea, dar embrionul s-a atrofiat.
Urmăresc știrile și mi-e dor de copilărie, trăiesc din ce în ce mai mult în planuri paralele, o dată fizic și alta în capul meu, foarte mult în capul meu, mă agăț de amintiri care mă fac să simt ceva. Nu mai provoc nimic real acum, sunt doar acolo, închisă, învârtindu-mă în spațiul virtual al fricilor de început care devin din ce în ce mai duioase. Visam că mă urmărește cineva și eu nu pot să alerg. Acum nu mă mai îngrozește. Îmi reveneam destul de greu după coșmarurile astea. Îmi aduc aminte vise, iar viața pe care am trăit-o se topește.
Timpul trecut începe să se împartă nu în evenimentele trăite ci în visele de la anumite vârste. Ce curios.
Sunt în mine, doar în mine, aproape deloc „în afară”, prezentă la realitate. Pe vremuri mă înnebunea starea asta, acum, mă liniștește singurătatea ca o soră bună.
Sau de vină e doar toamna.
E o toamnă frumoasă, cu același miros de început de școală, de viață luată de la început. Dragostea s-a risipit în acte de bunăvoință pe care le pun ca în insectar ca mostre de omenie. Aș vrea să iubesc mai mult.
