DOUĂsute cinci | 9
chei
Socrate, Platon și Aristotel sunt trepte pentru oamenii mari să urce cât mai sus. Noi, ceilalți, cei mici și analfabeți ne târguim cu ziua, cu stelele, să ne mai dea o fărâmă de muncă să trăim cumva în pace.
Get lenus.u’s stories in your inbox
Join Medium for free to get updates from this writer.
De la înălțimea lor, marii scriu, cred, văd, gândesc despre noi și aproape că se lovesc cu fruntea de pragul de sus al imensului peisaj aerat. În timp ce noi, micii, ne ocupăm cu cei mai mici decât noi iar când ne uităm în sus vedem soarele căruia îi mulțumim pentru raze sau norii care ne udă nepăsători. Niciodată nu ne vom întâlni, deși și marii au fost cândva mici, dar poate au uitat sau își folosesc copilăria ca pe o trambulină. E treaba lor, copilăria lor, fac ce vor cu ea. Noi o contemplăm în neștire și fără folos crezând că asta ne aduce mai aproape de eclipsa ființei.
Ce mici suntem! Ce iubiri de furnici! Cum ne bucurăm de un mic cappuccino perfect în care este recreat orizontul ca o amuletă efemeră! Și totuși, ca drumul chimic al oarbelor, astea sunt cele care ne îndrumă spre un spațiu pe care înălțimea nu are cum a-l înțelege. Faima, importanța ne sunt necunoscute (deși dorite, poate) le lăsăm ca niște greutăți imense care ne împiedică să ajungem la destinație, să fie purtate de alții, care or fi să se încumete la așa deșertăciune.
