<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/" xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/" xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom" version="2.0" xmlns:cc="http://cyber.law.harvard.edu/rss/creativeCommonsRssModule.html">
    <channel>
        <title><![CDATA[Stories by Mădălina Elena Fîntînaru on Medium]]></title>
        <description><![CDATA[Stories by Mădălina Elena Fîntînaru on Medium]]></description>
        <link>https://medium.com/@MadalinaElenaFintinaru?source=rss-68073d06668f------2</link>
        <image>
            <url>https://cdn-images-1.medium.com/fit/c/150/150/0*ISIA4FR7oX3SIqxq.</url>
            <title>Stories by Mădălina Elena Fîntînaru on Medium</title>
            <link>https://medium.com/@MadalinaElenaFintinaru?source=rss-68073d06668f------2</link>
        </image>
        <generator>Medium</generator>
        <lastBuildDate>Thu, 19 Nov 2026 01:01:52 GMT</lastBuildDate>
        <atom:link href="https://medium.com/@MadalinaElenaFintinaru/feed" rel="self" type="application/rss+xml"/>
        <webMaster><![CDATA[yourfriends@medium.com]]></webMaster>
        <atom:link href="http://medium.superfeedr.com/" rel="hub"/>
        <item>
            <title><![CDATA[În viață mai trebuie să ai și DILEME!]]></title>
            <link>https://medium.com/@MadalinaElenaFintinaru/%C3%AEn-via%C8%9B%C4%83-mai-trebuie-s%C4%83-ai-%C8%99i-dileme-93dd2ffd6a54?source=rss-68073d06668f------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/93dd2ffd6a54</guid>
            <category><![CDATA[cultura]]></category>
            <category><![CDATA[jurnalism]]></category>
            <category><![CDATA[presa]]></category>
            <category><![CDATA[andrei-pleșu]]></category>
            <category><![CDATA[dilema-veche]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Mădălina Elena Fîntînaru]]></dc:creator>
            <pubDate>Sat, 17 Feb 2018 21:42:16 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-02-17T21:53:27.543Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<p>Aș începe și eu prin a spune că <em>„sînt veche domnule”</em>, dar nu-s întruchiparea lui Pleșu și mai ales, nu-s a lui Caragiale. Cu toate acestea mă simt precum ei, nu , veșnic tânără, iubind cultura cea de toate zilele, care începe să se piardă încetul cu încetul printre știri de tip<strong> </strong><a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Fake_news"><strong>fake news</strong></a>, printre <strong>jurnalismul cetățenesc</strong> și lipsa de răspundere a unor jurnaliști. Presa românească se scufundă într-un proces de modernizare, care, defapt, îi oprește evoluția, îndepărtând-o chiar de actualitate.</p><p>Printre puținele publicații pe care le citesc cu drag se numără și <strong>Dilema Veche</strong>. Poate că ce m-a apropiat cel mai mult de ea este frumusețea ironiei, construirea propozițiilor în așa fel încât la finalul articolului să-ți spui <em>„băi, omul ăsta mi-a tăiat răsuflarea”</em>. Sunt la început de drum în cariera aceasta, iar de la jurnaliști precum <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u"><strong>Andrei Pleșu</strong></a>, <strong>Vintilă Mihăilescu</strong>, <strong>Matei Martin</strong>, am învățat că presa nu se rezumă la NEWS.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*v9FpwfQbl_c1yGmqZD-y1Q.jpeg" /></figure><p>Aș alege iar și iar să răsfoiesc paginile alb negru ale ziarului, să le simt mirosul proaspăt tipărit, să râd la finalul glumelor cu un iz de adevăr și când termin de citit și ultimul paragraf, să aștept cu nerăbdare următoare ediție. Asta-i cel mai greu, un ziar ca Dilema Veche apare o dată pe săptămână, cu un tiraj destul de mic. Un stimat profesor ne spunea la fiecare curs să avem pe bancă fiecare ediție a ziarului, iar dacă nu aveam posibilatea de a-l cumpăra ne-ar fi oferit ajutorul lui pentru a-l procura, doar pentru a citi, pentru a cunoaște partea cea mai frumoasă a presei, calitatea ei în adevăratul sens.</p><p>Nu știu cum e o zi de joi fără Dilema Veche și nici nu aș vrea să știu. Indiferent unde sunt, ea este momentul meu de liniște, alături de mirosul proaspăt de cafea sau aburii ceaiului de mușețel.</p><h3>HotelMihail on Twitter</h3><p>Chiar așa , ce avem de spus ?! sau lectura la cafeaua de luni dimineața ... 😊 O săptămâna frumoasa ! https://t.co/7cuennqibg</p><p>Uneori mă surprinde ziua de joi călătorind, iar atunci articolele din Dilema Veche sunt mai piperate în tren. Într-o zi, o doamnă m-a întrebat:</p><p><em>- Domnișoară, se mai citește ziarul în zilele acestea?</em></p><p>Îi răspund hotărât că da, dar ea se uită cu uimire la mine, studiază cu atenție oglinda ziarului, apoi îmi mai pune o întrebare:</p><p><em>- E din ăla cu premii?</em> (referire la tabloide precum <a href="https://www.click.ro/news/national/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-clickmania-6"><strong>Click!</strong></a> sau <strong>Libertatea</strong>)</p><p>Atunci am știut doar să-i explic diferența dintre <strong>presa quality</strong> și cea <strong>senzaționalistă</strong>, dar astăzi, după doi ani de relație cu Dilema, aș spune că am câștigat atât de mult.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*XTQoev-Y8GuQqnh6qbPUzw.jpeg" /></figure><p>Îmi amintesc o zi în care mi-a lipsit cu adevărat ziarul, o zi în care ploaia torențială m-a lipit în colțul patului și nu m-a lăsat să-mi procur doza de cultură. A fost o zi tristă, urmată de una în care am alergat de la un chioșc la altul pentru a găsi ziarul. Atunci mi-am dat seama că Dilema Veche nu este doar un ziar, este ca un îndrumător, ca un prieten care te ajută să alegi calea cea dreaptă. Acea zi lipsită de Dilema Veche m-a determinat să trag cu ochiul la articole și în timpul orelor de curs, iar dacă spuneam un articol și gata, se oprea la 10–15 și era gata ora nu atenția mea acordată ziarului; iar dacă nu era ziarul, erau articolele online.</p><p>Această publicație m-a ajutat să cresc, să mă formez, să admit că orice scriu este important pentru oamenii din jurul meu, pentru cei care îmi vor citi pe viitor articolele. Acum, când vreu să scriu despre un subiect, primul lucru la care mă gândesc, înainte să schițez, este cum ar gândi Pleșu, sau Martin, sau oricare altul? Prima dată când mi-am pus această întrebare a fost momentul în care m-am ocupat de crearea propriului meu ziar. A fost un simplu proiect, o singură ediție, dar inspirată de Dilema Veche. Mi-am găsit inspirația în acești oameni dilematici, iar ziarul meu mi-a adus o satisfacție enormă când l-am văzut finizat. În același timp mi-am dat seama că pe lângă pasiune și talent, jurnalismul înseamnă muncă.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*Bq2lFnqCIY3KH6n-Hmj3oA.jpeg" /></figure><p>Oricât de mult ți-ai dori să ajungi un <strong>JURNALIST</strong> cu renume, dacă nu atragi atenția prin modul tău personal de a scrie, prin capacitatea ta de analiză, prin frumusețea gândirii tale ci te lași pe mâna jurnalismului de tip <strong>fake news</strong> care activează doar pentru a face click bite, sau pe presa de scandal, vei decădea…pentru că adevărata presă se găsește la oamenii „vechi”, la oamenii care știu ce, când și cum să zică într-o formă pur jurnalistică. De asta iubesc DILEMA VECHE.</p><iframe src="https://cdn.embedly.com/widgets/media.html?src=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fembed%2FSnFh4SCvflg%3Ffeature%3Doembed&amp;url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DSnFh4SCvflg&amp;image=https%3A%2F%2Fi.ytimg.com%2Fvi%2FSnFh4SCvflg%2Fhqdefault.jpg&amp;key=a19fcc184b9711e1b4764040d3dc5c07&amp;type=text%2Fhtml&amp;schema=youtube" width="854" height="480" frameborder="0" scrolling="no"><a href="https://medium.com/media/6c8c061a2bf315ccb1b27d42b326a132/href">https://medium.com/media/6c8c061a2bf315ccb1b27d42b326a132/href</a></iframe><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=93dd2ffd6a54" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[MĂRTURIA UNEI ISTORII TRĂITE]]></title>
            <link>https://medium.com/@MadalinaElenaFintinaru/m%C4%83rturia-unei-istorii-tr%C4%83ite-d8ee3c17692d?source=rss-68073d06668f------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/d8ee3c17692d</guid>
            <category><![CDATA[diaconul-coresi]]></category>
            <category><![CDATA[clasa-lui-anton-pann]]></category>
            <category><![CDATA[prima-școală-românească]]></category>
            <category><![CDATA[vasile-oltean]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Mădălina Elena Fîntînaru]]></dc:creator>
            <pubDate>Thu, 08 Jun 2017 17:54:14 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-06-08T21:04:02.423Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*pSaon6SqVyJmDgJGT0eWFQ.jpeg" /><figcaption>Preotul Vasile Oltean</figcaption></figure><p><strong><em>„Timpul nu are importanță atunci când descoperi ceva important. Trebuie să afli totul”, îmi povestește preotul </em></strong><a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Oltean"><strong><em>Vasile Oltean</em></strong></a><strong><em>. De 50 de ani își petrece timpul având grijă de „Prima Școală Românească”, astăzi muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. Aproape fiecare zi din viața sa a fost dedicată acestui muzeu, care a fost îmbrăcat de el în lucrări unice în țară și în lume. A pus pe primul loc munca sa, traducând neîncetat textele lăsate de strămoșii noștri. Zilele în care turiștii se opresc la ușa muzeului sunt o binecuvântare pentru Vasile Oltean, și asta pentru că are cui să-i povestească tainele țării noastre.</em></strong></p><p>În urmă cu jumătate de veac, tânărul student la filozofie și viitorul student la teologie și germană ajunge să atingă pentru prima dată ușa veche a muzeului. În aceeași perioadă, în turnul <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Nicolae_din_Bra%C8%99ov">bisericii Sf. Nicolae</a> s-au descoperit zeci de mii de documente ce datează, după spusele preotului Vasile, de cel puțin 600 de ani. De atunci și până astăzi pasiunea pentru istorie l-a determinat să-și dedice timpul său, în totalitate, descifrării enigmelor din limba greacă, slavonă, rusă și germană. Tenacitatea de a pune cap la cap fiecare idee și obiect găsit, au fost pentru a le șlefui valorea și pentru a oferi autenticitate muzeului. „În urmă cu 51 de ani, în turnul bisericii, s-au găsit peste 6.000 de exemplare de cărți și peste 30.000 de documente scrise în mai multe limbi, ce au fost ascunse de preotul Ioan Plișcu în același loc, în anul 1949, cînd <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Pauker">Ana Pauker</a> a dat acel decret prin care Armata Română trebuia să ardă în fiecare lună 40.000 de articole bisericești. Din anul 1967, când a fost deschis turnul și s-au descoperit documentele, până în prezent, am lucrat la traducerea unor lucrări ce mi-au schimbat viața, dar și concepția despre lume”, îmi spune preotul privind în gol.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*D9OGNJjHWgcWb2jZl6gxug.jpeg" /><figcaption>Biserica Sf. Nicolae</figcaption></figure><p><strong><em>Zeci de documente importante stau pe rafturile muzeului</em></strong></p><p>Printre documentele cele mai importante pe care le-a descoperit preotul Vasile Oltean se numără Prima Biblie a rușilor ce datează din anul 1581, descrierea cetății Târnova din anul 1394, care a fost distrusă de turci în același an, prima poezie scrisă pe mătase de Iosif Barac, poet brașovean, în anul 1835 ,un Tetraevanghel Miniat scris pe pergament de către Mateiaș Logofătul la mânăstirea Râșca din Moldova în 1560, piesă de muzeu ce a fost furată de trei ori pînă acum. De asemenea, dintre titlurile tipărite de Diaconul Coresi în secolul al XVI-lea în incinta actualului muzeu, sunt expuse aproximativ jumătate. Pe lîngă documente, într-una din sălile muzeului numită „Cartea, factor de unitate naţională”, sub tencuiala comuniștilor, preotul a descoperit o broderie de aur ce se întinde pe toată suprafața tavanului și reprezintă împărăția cerurilor.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*60AheUso0o1ORJrAkcdP2g.jpeg" /><figcaption>Documente scrise de Anton Pann</figcaption></figure><p>Indiferent de cine intră sau care este numărul vizitatorilor, Vasile Oltean le amintește de copilărie, de dascălii de demult care i-au inspirat pe Marii Clasici ai timpului. O scurtă lecție cu tot ce e nevoie, tablă, numărătoare, penița și călimara de cerneală, toate îi sunt de ajutor, iar ca într-un basm el îl întruchipează pe Anton Pann. „Anton Pann și-a dorit o sală de curs, unde să le povestească ore în șir elevilor săi istoria, să le citească povești și să-i formeze ca oameni. Această sală i-am dedicat-o lui, așa cum cred că i-ar fi fost pe plac”, îmi povestește mândru preotul Vasile. În „sala Coresi”, așa cum a numit-o preotul, acesta le arată vizitatorilor meșteșugul primelor tipărituri în limba română ale <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Coresi">Diaconului Coresi</a>, de la sculptarea în lemn a textului și îmbibarea cernelei, așezarea în presătoare a bucății de lemn, deasupra sa a foii ce urmează a fi tipărită, acoperită de o bucată de piele, până la presarea propriu-zisă a acestora. „Dacă am citit, bine am socotit și am aflat că toate tâlcuiesc și mie toate-mi plăcură și am scris cu tiparul vouă fraților românilor să vă fie spre invățătură. Și vă rog frații mei să citiți și bine să socotiți că veți vedea voi înșivă că e mărgăritarul și comoara ascunsă într-însele”, îl citează preotul Vasile Oltean pe Diaconul Coresi, în timp ce așezează toate cele de trebuință în tiparniță.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*bv2mDNr8WWMoylTBZ5RY5w.jpeg" /><figcaption>Tiparnița din “Sala Coresi”</figcaption></figure><p><strong>Puținii vizitatorii pleacă mai bogați</strong></p><p>Deși sunt zile în care nu trece nici măcar un turist pragul Primei Școli Românești, cei care reușesc sau care află întâmplător de muzeu sunt prinși în poveștile preotului Vasile. Fiecare încăpere, fiecare document sau obiect în sine este transpus de acesta într-un fapt istoric ce nu mai este auzit sau citit pe băncile școlilor de astăzi.</p><h3>KUWTC on Twitter</h3><p>An afternoon trip the first #Romanian #school in #Brasov #Romania https://t.co/suLKcBdeE6</p><iframe src="https://cdn.embedly.com/widgets/media.html?type=text%2Fhtml&amp;key=d04bfffea46d4aeda930ec88cc64b87c&amp;schema=instagram&amp;url=https%3A//www.instagram.com/p/BMJmRdqjjYV/&amp;image=https%3A//i.embed.ly/1/image%3Furl%3Dhttps%253A%252F%252Fscontent.cdninstagram.com%252Ft51.2885-15%252Fs640x640%252Fsh0.08%252Fe35%252F14704949_581403798717290_6913352627212255232_n.jpg%26key%3D4fce0568f2ce49e8b54624ef71a8a5bd" width="640" height="640" frameborder="0" scrolling="no"><a href="https://medium.com/media/98a5ea6b015ef6872a29935adc456691/href">https://medium.com/media/98a5ea6b015ef6872a29935adc456691/href</a></iframe><p>Confuziile pe care poporul român le-a făcut de-alungul timpului au fost spulberate de găsirea unor documente pe care le-a expus și despre care a scris în ultimii 30 de ani. Cel mai cercetat document a fost cel legat de autorul de drept al imnului nostru național. „Noi am adaptat un imn care nu este imn. Imnul nostru de drept era «Tricolorul» care nu a fost impus de comunism și nici nu i-a aparținut acestuia, pentru că a fost scris în 1881. Nu are nimic comunist în el pentru că nu exista acest regim în anul respectiv. «Deșteaptă-te române» nu este imn, este un cântec de înmormântare, scris de George Ucenescu, nu de Anton Pann așa cum în fiecare manual școlar scrie că cel din urmă este autorul. George Ucenescu l-a scris chiar în grădina aceasta, aflându-se alături de Andrei Mureșanu care a compus melodia adaptând versurile lui Ucenescu la aceasta. Am descoperit adevărul și deși îl public de 30 de ani tot nu vor să înțeleagă și să-l vadă cu ochii lor”, îmi povestește indignat<strong> </strong>preotul. După spusele lui Vasile Oltean, confuzia aceasta se datorează faptului că Anton Pann era profesor al Școlii Românești în perioada în care a fost scris imnul și după ce a plecat la Târgoviște a cântat versurile într-un concert. De aici s-a tras concluzia că „Deșteaptă-te române” i-ar aparține acestuia.</p><p><strong>Fiecare document are amprenta sa</strong></p><p>Nu contează în ce limbă a fost scrisă, cât a durat să fie tradusă, sau cu i-a aparținut scrierea, pentru preotul Oltean fiecare îi este de suflet și fiecăruia i s-a administrat același tratament: <em>trup și suflet pentru istoria neamului românesc.</em> „Ca și o mamă pe care ai întreba-o pe care din copii îi iubește mai mult, și ea ar răspunde că pe toți îi iubește la fel, așa și pentru mine toate documentele sunt la fel de importante. Poate cea care a pus stăpânire pe mine a fost prima mea descoperire din 1982, când am avut chiar în fața mea un volum de texte redactate în limba română ce datau dinainte de Scrisoarea lui Neacșu. Acest lucru a fost de necrezut pentru mine și m-a determinat să cercetez din ce în ce mai mult pentru a afla adevărul. Cercetarea aceasta a fost însăși lucrarea mea de doctorat”, îmi povestește cu mândrie Vasile Oltean. Deseori pune pe primul loc o filă dintr-o carte ce urmează a fi tradusă și lasă de o parte nevoile sale. Cu zâmbetul pe buze spune de fiecare dată că el nu face nimic pentru el însuși, o face pentru noi, mai ales cei tineri care trebuie să știe că țara noastră este bogată în cultură, că poporul nostru are o istorie nemaiponită despre care mulți străini au scris chiar din veacul al XIV lea.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*GJ79RI1ENgGD2Jw36Coeag.jpeg" /><figcaption>Colecție tradusă de preotul Vasile Oltean</figcaption></figure><p><strong>Învățăceii l-au părăsit pentru o pungă de galbeni</strong></p><p>Nu de mult a instruit opt absolvenți ai Facultății de Teologie în arta traducerilor și a conservării obiectelor de valoare. Fiecare dintre aceștia știa toate tehnicele necesare și limbile străine la perfecție. Munca preotului a fost în zadar când aceștia l-au părăsit pentru a-și consuma „talentul bisericesc” în schimbul unei sume de bani. Nu știe dacă va exista cineva care să-i calce pe urme și să-i continue cu același devotament munca de jumătate de secol „Aveam 18 ani când am început să muncesc aici și am crezut că și ei vor prinde drag de ceea ce a fost ascuns în turnul bisericii, dar m-am înșelat. Cum au văzut cu ce se confruntă și-au luat tălpășița și au plecat la prima parohie care îi plătea”, povestește dezamăgit preotul. Tot ce speră e ca în final să fie cineva care să-i semene și care să ducă mai departe ceea ce el a început.</p><p><strong>Indiferența față de cultură</strong></p><p>Prima Școală Românească stă în picioare și astăzi datorită lui Vasile Oltean. Acesta este întreținută din taxa de intrare de 5 lei. Fiind considerat muzeul Bisericii, nu i se acordă nici un ajutor, indiferent de natura problemei. Zeci de cereri au fost trimise către Ministerul Culturii, dar nu a primit nici un răspuns din partea acestora. Reparațiile și întreținerea clădirii stă pe umerii preotului, acesta acoperind cheltuielile, uneori, și din buzunarul său. Niciodată nu i-a trecut prin gând să lase muzeul pe mîna altei persoane. Deși îi este greu, merge mai departe, pentru a menține prestigiul muzeului. „Nimeni nu ne bagă în seamă. Deși sunt 64 de agenții de turism în țară, nici măcar una nu dorește să ne introducă în programa lor. Ne întreabă de fiecare dată ce avem de oferit, iar când le spui întreabă: «Așa și?». E greu, nici măcar Minsterului Culturii nu i-am atras atenția. Am trimis cereri peste cereri, dar în zadar. M-am resemnat”, îmi povestește preotul cu tristețe în glas.</p><p><strong>Azi un turist, mâine nici unul</strong></p><p>„Nimeni nu preferă să vină în Brașov pentru a vizita o școală veche. Cei mai mulți turiși se năpustesc asupra Branului în căutarea lui Dracula”, îmi explică preotul Vasile. El consideră că nimeni nu mai este interesat de trecut, de istorie. Un exemplu în acest caz ar fi că în școli copiii învață despre Mihai Viteazul zis Nebunul iar în documentele găsite de acesta, nemții îl fac erou. Din punctul său de vedere există o discrempanță între istoria care se predă și cea scrisă acum peste 600 de ani. „Învățământul se duce la vale pe zi ce trece. Nu există nimic concret în cărți, iar unde este, adevărul nu e chiar adevăr. Mă uit la copiii care vin la muzeu și îmi dau seamă ca în gândul lor se întreabă: ce mai vrea și nenea ăsta? Nimeni nu mai este interesat de istorie, de cultură. Puțini sunt cei cu care stau de vorbă ore întregi și care îmi pun zeci de întrebări. Oameni aceia îmi sunt cei mai dragi”, îmi spune acesta.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*fWq9C5-Rb9-chA0QR9nvtQ.jpeg" /><figcaption>Preotul Vasile Oltean cu un grup de elevi în Sala “Anton Pann”</figcaption></figure><p>Despărțirea de omul cu povești reale</p><p>De fiecare dată când turul se încheie, preotul privește nostalgic din pragul ușii cum turiștii se îndepărtează. Cel mai greu îi este atunci când își dă seama că nu a reușit să împărtășească toate cunoștințele sale celor care l-au vizitat. După tur îi conduce pe oameni până la ieșirea din curtea bisericii pentru a mai adăuga câte ceva poveștilor deja spuse. De asemenea istorisirile diferă de la un turist la altul, de la un grup la altul, pentru că de fiecare dată încearcă să acopere fiecare fapt istoric. Până la următorul turist ce-i va călca pragul, preotul Vasile Oltean se va retrage în una dintre cele trei camere rămase spre cercetare, pentru a mai descoperi frânturi din istoria veche a poporului nostru, pe care o va „preda” în sala de curs a lui Anton Pann.</p><p><a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Prima_%C8%99coal%C4%83_rom%C3%A2neasc%C4%83">Prima Școală Românească</a> s-a clădit în Șcheii Brașovului, în curtea bisericii Sf. Nicolae, în anul 1495 cu sprijinul voievodului Vlad Călugărul.Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. În prezent aceasta este muzeul Bisericii și este coordonată de preotul și filologul Vasile Oltean.</p><p>Muzeul este format din patru încăperi și cinci săli și anume : <em>Sala Anton Pann, Sala Diaconul Coresi, Sala Cartea, factor de unitate națională, Sala Cartea și cărturari brașoveni</em> și <em>Sala cu vatră</em>. Printre cele mai importante evenimente care au avut loc în Șcheii Brașovului și au legătură cu Prima Școală Românească se numără: tipărirea primelor cărți în limba română de către Diaconul Coresi între 1556–1585, popasurile lui Anton Pann între 1821–1828–1850 sau compunerea imnului „Deșteaptă-te române” de către George Ucenescu în anul 1848.</p><iframe src="https://cdn.embedly.com/widgets/media.html?src=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fembed%2FOEGBV-6gl7k%3Ffeature%3Doembed&amp;url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DOEGBV-6gl7k&amp;image=https%3A%2F%2Fi.ytimg.com%2Fvi%2FOEGBV-6gl7k%2Fhqdefault.jpg&amp;key=a19fcc184b9711e1b4764040d3dc5c07&amp;type=text%2Fhtml&amp;schema=youtube" width="854" height="480" frameborder="0" scrolling="no"><a href="https://medium.com/media/5755c55b25309233f600b3bdec9f2b6a/href">https://medium.com/media/5755c55b25309233f600b3bdec9f2b6a/href</a></iframe><p>Mai multe detalii cu privire la <em>Prima Școală Românească </em>găsiți<a href="http://www.primascoalaromaneasca.ro/"> aici</a>.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=d8ee3c17692d" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
    </channel>
</rss>