<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/" xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/" xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom" version="2.0" xmlns:cc="http://cyber.law.harvard.edu/rss/creativeCommonsRssModule.html">
    <channel>
        <title><![CDATA[Stories by Alexandra Neagu on Medium]]></title>
        <description><![CDATA[Stories by Alexandra Neagu on Medium]]></description>
        <link>https://medium.com/@alexandraneagu?source=rss-9798c347fbc3------2</link>
        <image>
            <url>https://cdn-images-1.medium.com/fit/c/150/150/0*URIvcZPYMqhg_w8_.</url>
            <title>Stories by Alexandra Neagu on Medium</title>
            <link>https://medium.com/@alexandraneagu?source=rss-9798c347fbc3------2</link>
        </image>
        <generator>Medium</generator>
        <lastBuildDate>Thu, 19 Nov 2026 00:42:52 GMT</lastBuildDate>
        <atom:link href="https://medium.com/@alexandraneagu/feed" rel="self" type="application/rss+xml"/>
        <webMaster><![CDATA[yourfriends@medium.com]]></webMaster>
        <atom:link href="http://medium.superfeedr.com/" rel="hub"/>
        <item>
            <title><![CDATA[Condamnați la suferință]]></title>
            <link>https://medium.com/@alexandraneagu/condamna%C8%9Bi-la-suferin%C8%9B%C4%83-3593010e94be?source=rss-9798c347fbc3------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/3593010e94be</guid>
            <dc:creator><![CDATA[Alexandra Neagu]]></dc:creator>
            <pubDate>Wed, 14 Jun 2017 15:51:41 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-06-14T15:54:22.495Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*3n_yVovGDZSVUFrU-lCedg.jpeg" /></figure><blockquote>„ Cancerul este precum răceala comună; este de aşa de multe tipuri. În viitor tot vom mai avea cancer, dar îl vom detecta foarte, foarte devreme, astfel încât nu va omorâ pe nimeni. Îl vom lovi la nivelul molecular cu decenii înainte ca acesta să crească într-o tumoare.” (Michio Kaku)</blockquote><p><strong>Condamnați la suferință</strong></p><p>Văd încă din parcarea spitalului, în timp ce merg spre intrare, cum se dezmembrează fațada de beton și îmi trece imediat prin cap întrebarea: oare în cât timp o să se dărâme de tot? Intru agale și mă îndrept spre cele câteva lifturi și constat că doar unul este disponibil pentru pacienți. E mic și neîncăpător și lumea se înghesuie. E coadă. O iau ușor pe scări și mă cuprinde un fior și parcă îmi apasă tâmplele mirosul de spital, de medicamente și mâncare, mirosul bolii și al suferinței. Nu miroase a dezinfectant, a clor, a curățenie, așa cum îmi închipuiam.</p><p>Pe holurile lungi răsună plânsul copiilor chinuiți de soartă. Pe fețele părinților se citește disperare și neputință. Nu-și pot ajuta micuții, ochii lor par să strige durere. Mi se derulează în minte imaginea spitalului de copii de când eram și eu copil și îmi dau seama că nu conștientizam nimic. Nu simțeam mirosul care acum mi se pare greu de suportat, nu vedeam durerea și mizeria din jur, tot ce simțeam era teamă, o teamă de ideea de spital, de doctorii, injecții, nu era ceva clar, precis. O teamă care mă încearcă și acum.</p><p><strong><em>O luptă nedreaptă</em></strong></p><p>Pe holul secției de oncologie merge cu pași mici dar repezi un copil blond, creț iar mama sa cu greu ține pasul cu el. Îl strigă David. E un copil energic și puternic, nu se lasă doborât de boala necruțătoare cu care se luptă, o tratează cu veselie. Aleargă spre o ușă închisă a holului, trage puternic de gratiile acesteia și strigă „e închis, mami, e închis!” Dincolo de veselia lui, David simte neputința de a părăsi spitalul. Așa cum probabil simt toți cei aflați aici, mai ales la secția de oncologie. E doar unul dintre zecile de copii suferinzi de cancer tratați în <a href="http://www.sfmaria-iasi.ro/">Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași</a>. Imaginea lui David e o imagine care îți sfâșâie inima, oricât de puternic ai fi. Care te face să te întrebi unde este dreptatea? Dorind să discut cu mama lui David m-am îndreptat către salonul unde s-au întors la fel de repede cum au ieșit dar m-am lovit de „paznicii” culoarului. Asistentele care ne interzic să intrăm în saloane pentru că suntem purtători de microbi dinafară. Tot acelea care <a href="http://evz.ro/atitudine-socanta-medicii-si-asistentele-incalca-protocolul-si-aduc-bacterii-de-pe-strada-in-spitale-totul-pentru-un-covrig-o-sticla-cu-apa-sau-un-pachet-cu-tigari-video.html%C2%B0">merg la covrigi în afara spitalului cu aceeași papuci cu care merg să le administreze tratamentele</a> pacienților. „Nu aveți voie aici, nu este posibil să intrați!”, m-au dat afară de parcă eram vinovată de toate infecțiile nozocomiale din spital.</p><p><strong><em>Maria noastră e bolnavă</em></strong></p><p>Mă așez pe banca de așteptare de pe hol și privesc din nou în jur. Aerul greu de respirat din spital este datorat în mare parte și lipsei de aerisire. Observ că toate geamurile de pe holul lung sunt închise. Geamuri vechi, ruginite, cu vopseaua scorojită. Probabil stau închise din imposibilitatea de a mai fi deschise. De pe același culoar de unde am ieșit și eu acum cateva minute, al secției de oncologie, iese greoi o mamă cu fetița sa în brațe. Se așează la câteva bănci distanță de mine dar mă ridic și mă apropii. Aranjată parcă de promenadă, cu hăinuțe în dungi și un turban pe cap, un accesoriu la mare căutare printre domnișoare în ultimul timp, Maria râde cu gura până la urechi și emană o puternică stare de bine. Dă de gol faptul că e bolnavă doar branula atașată pe mâna ei micuță și firavă. Mama ei îmi povestește că deși are doar 8 luni, Maria este deja obișnuită cu spitalul. A fost diagnosticată cu leucemie, dar o formă mai blândă se pare. Nu au plecat încă în străinătate la tratament cu Maria pentru că nu și-au permis, dar sunt în proces de strângere a banilor necesari și până atunci medicii de la Sfanta Maria i-au asigurat că fac tot posibilul ca boala să nu evolueze, cel puțin nu foarte rapid.</p><p>Se află într-o cursă contra cronometru dar suferința din ochii mamei dispare preț de câteva minute când o privește pe Maria cum râde cu poftă la mine. E un copil care iubește viața și își dorește cu adevărat să trăiască, chiar dacă la nici un anișor a fost aruncată într-o luptă grea.</p><p><a href="http://www.cotidianul.ro/leucemia-cel-mai-frecvent-tip-de-cancer-la-copii-299280/">Leucemia este responsabilă pentru 35% din cancerele la copii</a>, iar aproximativ 1 din 1000 de copii sunt diagnostigați la vârste foarte fragede, dar cu toate astea, rata de supraviețuire a leucemiei descoperite la timp la copii este de 70%.</p><p>„Am văzut mult prea des la televizor campanii pentru copii bolnavi de tot felul de tipuri de cancer, părea un clișeu deja ​și mi se părea imposibil să ni se întâmple nouă asta. «Să o ajutăm pe Maria, e bolnavă de leucemie», acum este și clișeul nostru, de când Maria noastră e bolnavă”. E încrezătoare însă, „Maria ei” nu poate decât să se vindece și să-și trăiască copilăria normal.</p><p>Povești de viață triste, ca în orice spital de altfel, dar parcă atunci când e vorba de copii, tristețea este și mai acută, atmosfera și mai apăsătoare.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=3593010e94be" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
    </channel>
</rss>