<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/" xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/" xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom" version="2.0" xmlns:cc="http://cyber.law.harvard.edu/rss/creativeCommonsRssModule.html">
    <channel>
        <title><![CDATA[Stories by Andrada Rada on Medium]]></title>
        <description><![CDATA[Stories by Andrada Rada on Medium]]></description>
        <link>https://medium.com/@andrada.rada?source=rss-b5c4e4788a2e------2</link>
        <image>
            <url>https://cdn-images-1.medium.com/fit/c/150/150/0*pRj0Fk56dACeebDZ.</url>
            <title>Stories by Andrada Rada on Medium</title>
            <link>https://medium.com/@andrada.rada?source=rss-b5c4e4788a2e------2</link>
        </image>
        <generator>Medium</generator>
        <lastBuildDate>Sun, 22 Nov 2026 06:41:21 GMT</lastBuildDate>
        <atom:link href="https://medium.com/@andrada.rada/feed" rel="self" type="application/rss+xml"/>
        <webMaster><![CDATA[yourfriends@medium.com]]></webMaster>
        <atom:link href="http://medium.superfeedr.com/" rel="hub"/>
        <item>
            <title><![CDATA[Munții Retezat — Lacul Pietrele -Vârful Peleaga]]></title>
            <link>https://medium.com/@andrada.rada/mun%C8%9Bii-retezat-lacul-pietrele-v%C3%A2rful-peleaga-a8372be59a7a?source=rss-b5c4e4788a2e------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/a8372be59a7a</guid>
            <dc:creator><![CDATA[Andrada Rada]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 27 Oct 2019 13:20:08 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2019-10-27T13:41:26.330Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<h3>Munții Retezat — Lacul Pietrele -Vârful Peleaga</h3><p>După experiența din Munții Rodnei, am făcut o analiză a tuturor celor trăite și experiențiate, ce a ieșit bine și ce aș fi putut face altfel, și evident, am ajuns și la întrebarea firească dacă voi mai merge pe munte sau nu. Răspunsul a venit ușor si după fix două zile, în liftul de la The Office, când îi povesteam unui prieten, încântată și cu mult fler, despre experiența mea din weekendul ce tocmai trecuse. Nu am apucat să detaliem prea mult, m-a întrebat dacă mi-a plăcut și dacă aș mai face asta, moment în care mi-a ieșit cel mai răspicat “da” pe care l-aș fi putut rosti urmat de replica “aș vrea să urc câte un vârf la două săptămâni“…<em>and so it begins.</em></p><p>Două săptămâni mai târziu, socoteala de-acasă se potrivea cu cea din târg și urma să ne continuăm aventura, de la Vârful Ineu (2.279m) la unul ceva mai înalt — Vârful Peleaga (2.508), pentru că era firesc și common sense-ul îmi spunea că de data aceasta trebuia să-mi dovedesc că pot mai mult și ca să fie <em>worth it </em>la final, ar fi fost de dorit să fie și mai greu.</p><p>Pentru cine n-a avut încă șansa să ajungă în Parcul Natural Retezat, <strong><em>you must do it</em></strong>! Pe lângă faptul că peisajele îți taie pur și simplu răsuflarea, fiind asemătoare cu cele din Alpi, tot aici găsești și cele mai frumoase lacuri glaciare din țara noastră (peste 50 de lacuri). All in all, e de încercat și de povestit mai departe. :)</p><p>Aventura a început vineri după-masa în jurul orei 16. Pe la birou începuseră să se precipite tare lucrurile, mă bucurasem de ieșirea aceasta ca și cum ar fi fost prima dată când aș fi trăit pe viu fericirea (experiențiez din ce în ce mai mult starea aceasta de <em>flow </em>și de cum putem să fim mai ancorați în prezent, focusați pe ceea ce facem și lăsând la o parte gândurile difuncționale și dezadaptative, acele cogniții și evaluări care ne îndeamnă să reevaluăm experiențe trăite și să ne preocupăm de lucruri pe care nu mai putem să le schimbăm, adică să fim mereu cu un picior în barcă și unul în râu. […] Starea aceasta de <em>flow </em>o putem obține prin mai multe modalități validate științific, eu personal am ales să fiu mai mult decât prezentă în acea stare și să tremur de nerăbdare când ceasul a început să ticăie.</p><p>Drumul până în <strong>Sălașu de Sus</strong> a decurs în condiții optime, puțin aglomerat, dar ne-am luat toate măsurile de precauție și am pornit pregătiți mental și fizic (mai puțin eu). Ne-am luat cu vorba, am mai coborât din mers până în spate, la portbagaj să îmi mai fac câte un <em>refill </em>și uite-așa ne trezim fix în mijlocul Simeriei, iar daunele erau minime — un sfert din cafea o învărsasem pe mine. Oprim în Lidl pentru a ne mai face unele provizii (unii au grijă de asta încă de când intră în supermarket) și ajungem la casă cu de-ale gurii + ambalajul de la o brioșă proaspăt scoasă din cuptor — chiar nu avea cum să-mi scape sau să treacă neobservată. Facem niște glume scurte și ne întoarcem la mașină, de unde ne continuăm drumul pentru o perioadă scurtă de timp.</p><p>Seara ne găsește în mijlocul unei grădini, pregătind focul pentru grătar și discutând pe îndelete aspecte care nu au legătură cu ziua de mâine. Scena de mai sus îmi amintește despre olimpiadele la care participam acum câțiva ani. Modalitatea noastră prin care ne pregăteam mental înainte de concurs era să abordăm topic-uri care nu aveau legătură cu competiția. Scopul era unul simplu și avea efecte extraordinare — atmosfera se destindea, anxietatea de performanță scădea, emoțiile dispăreau, iar noi ne conservam energia și focusul pentru ce avea să urmeze, pentru că voiam să dăm ce e mai bun din noi. Cam așa pot spune că, privind retrospectiv, stăteau lucrurile și în acea seară — sau cel puțin așa alesesem eu să <em>cope with them</em>.</p><p>Strategia a funcționat, n-am pus prea multe întrebări, doar cele care mă impactau pe moment. Am pornit la ora 7:00 de la cazare, iar în jurul orei 7:30 eram la intrarea în <strong>Parcul Național Retezat</strong>, care e special din mai multe puncte de vedere, unele povestite și aici.</p><p>Primul popas îl facem la <strong>Cascada Lolaia</strong>, greu de descris, dată fiind splendoarea cu care ni se desfășoară.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/972/1*GhgKzJq30kVAezdc4tkFdA.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/972/1*2RwWFE5WFt-b5siV1Kv3zA.jpeg" /></figure><p>Urmează un continuu și efervescent joc de culori, care ar reuși să impresioneze cu ușurință chiar și pe cei mai ușor de clintit. Ce văd îmi depășește cu ușurință capacitatea și imaginația, așa că nu mă mai pot opri din făcut poze, exclamații și din împărțit zâmbete cu cei pe care-i am prin preajmă. :))</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*na4Xsq8KzhRIXiiZRI0GDA.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*8MmzdWlbI7RtGtaUk4Rxyw.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*apuphWvqurW5YRt3Baj_5w.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*Qg-8qzUfogmG74MU1Tl2tQ.jpeg" /></figure><p>După un scurt popas la <strong>Cabana Gențiana (1680m)</strong>, ne continuăm traseul fără să mai ținem cont de oboseală. Cu toate acestea, singurul aspect pe care ne decidem să-l internalizăm era <strong><em>timpul</em></strong>. Pe munte, am învățat că timpul este prețios. E un soi de<em> “rule number one” </em>și pe bună dreptate riști multe și pentru prea puțin dacă pierzi din vedere acest detaliu și nu te încadrezi în timpul estimat. Lecția trăită și învățată prin metoda cea mai dură urmează a fi detaliată în următorul articol. :)</p><p>Mai facem niște poze, împrumut buchetul de mireasă și altora dornici să-l pozeze, mai încerc niște cadre și lucrurile decurg cum nu se poate mai bine.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*qjxfo-M9fYTOQFV3RaR_Nw.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/972/1*ame2OZPoDPUfDQwGbRGgJA.jpeg" /></figure><p>Ajungem la <strong>Lacul Pietrele</strong> în jurul orei 11:00, iar acolo urmează să facem a doua pauză mai lungă. Fotografii mai iscusiți își scot aparatele, fiecare începe câte o activitate mai relaxantă, ca într-un sat medieval de pe vremea dacilor și a romanilor.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*XpXkZJhkCgslk2Mz2uZQ5Q.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/648/1*_e9_GcDqI_huESi-vM__xA.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/648/1*jLt3ekOBuchQVQF7E_MotQ.jpeg" /></figure><p>Peisajul e impresionant, iar pauza avea să ne pregătească și să ne încarce cu suficientă energie pentru ce avea să urmeze.</p><p>Oboseala cumva ajunsese să fie ținută în frâu. Pentru o parte din proces îi datoreze credite peisajului, dar pentru partea <strong>cea mai importantă, </strong>meritele i se cuvin Andei. Povestea e una simplă și frumoasă, și nu mică mi-a fost mirarea când am început să facem psihoterapie la 2000 m altitudine. Cine-ar fi crezut?!</p><p>Vorbim despre toate, schimbăm idei despre teorii, cărți și Anda vine cu niște recomandări. Îmi spune cum au ajutat-o pe ea și îi spun că aștept cu nerăbdare să ascult acele video-uri, de îndată ce aveam să ajung acasă. Mă bucur că am cu cine să împărtășesc din lucrurile pe care le știu le-am învățat și traseul continuă în acel ton, cu mici oscilații în care ne motivăm pentru ce avea să urmeze și momente în care aprofundăm concepte din filosofie.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*g6m9OThMuw9dTHr272gX8A.jpeg" /></figure><p>Ce a urmat ajunși în porțiunea de creastă a fost elementul surpriză al acestei drumeții. Începea să se lase frigul și știam că urma să înceapă ploaia. Informația care însă ne lipsea (sau cel puțin mie) era cum ne va afecta aceasta traseul și cum va fi resimțită aici, la 2000 de m altitudine (dacă filosofia era ca jos, pe pământ, ai fi crezut că și ploaia e la fel, dar nu).</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*-TTGGDdml-bgGFQ_UwGz-A.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*Rrz2-al2mmSvtFct8Rs20A.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*igtHe6iokR0VcX28bAHvNg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*zU2Yin8H6YzilgAQqhFB9Q.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*sYeBbA-sRXpr4Ppkc3k5ww.jpeg" /></figure><p>Lucrurile începeam să se precipite, planul de-acasă — acela de a ne împărți și de a urca, o parte din noi, și pe Vârful Păpușa — a fost exclus și am pornit cu pași grăbiți înspre Vârful Peleaga. Ploaia nu s-a lăsat mult așteptată, și a început o furtună care a ridicat toată ceața în calea noastră, astfel încât urmărirea traseului marcat era din ce în ce mai dificilă. Porțiunea cu stânci ascuțite a fost urcată pe ploaie, ne era frig și răbdarea ajungea și ea la limite. Am ajuns cu bine pe vârf undeva în jurul orei 14:00.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*KofOtXqIp1a-tWXV63vexw.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*8Xrv8zWdIqsPvg6gTq2CRQ.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*9JRrp6pqgxE4l7GpqBLYOQ.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/450/1*hgl1pK-aH9KRDZsXDsKAsg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/450/1*QpPy1xRKpXPRZA6MGnRDcA.jpeg" /></figure><p>Avem parte de multă ploaie și coborâtul pe <strong>Șaua Bucurei</strong> se dovedește a fi o continuare a aventurii, deoarece oboseala începe să își facă facă și mai simțită prezența. Umezeala de pe stânci, ceața care nu voia să ne părăsească și toate combinate la un loc au dus la câteva alunecări ușoare, dar suficiente cât să ne instaureze o ușoară panică. Trecem și pe acest “obstacol” și vremea începe să-și revină, însă cu ce folos, ar zice unii. Și noi am zis la fel. Aveam de parcurs traseul înapoi în hainele ude. Pe măsură ce coborâm, diferența de nivel destul de semnificativă, dar cumva prea puțin simțită la urcare, unde andrenalina și aflarea prognozei ne făceau să urcăm cu repeziciune, își spune cuvântul și ne crează mici dificultăți. Aveam mâinile degerate și simt că începe să mi se facă rău, momet în care decid că a venit timpul să iau un Nurofen.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*J6X2rj6UnKHxOmLJxPcKbQ.jpeg" /></figure><p>Am ajuns la mașinile care erau parcate fix la intrarea în parc în jurul orei 19:00, vlăguiți și cu prea puțină energie rămasă. Traseul a fost dificil, însă cred cu tărie că dificultatea a fost dată de vreme. Odată văzuți la linia de <em>finish</em>, pot spune că am început să simt adevărata bucurie. Aveam o mulțime de lucruri pentru care să fiu recunoscătoare. Îmi depășisem limitele, îmi transportasem singură ghiozdanul tot traseul, durerile din corp erau suportabile (semnificativ mai mici decât cele pe care le avusesem în urmă cu două săptămâni) și era a doua săptămână cu al doilea vârf la activ, iar eu — aveam să descopăr asta mai târziu -eram îndrăgostită de munte iremediabil și irevocabil.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=a8372be59a7a" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Munții Rodnei — Lacul Lala și Vârful Ineu]]></title>
            <link>https://medium.com/@andrada.rada/mun%C8%9Bii-rodnei-lacul-lala-%C8%99i-v%C3%A2rful-ineu-12964cfe3ae8?source=rss-b5c4e4788a2e------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/12964cfe3ae8</guid>
            <dc:creator><![CDATA[Andrada Rada]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 13 Oct 2019 10:55:49 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2019-10-13T10:58:20.736Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<h3>Munții Rodnei — Lacul Lala și Vârful Ineu</h3><h4>Detalii temporale: 29 iunie 2019</h4><h4>Detalii tehnice: plecarea din Cluj în jurul orei 4 dimineța, urmând să parcurgem aproximativ 4–5 ore cu mașina până la intrarea în Parcul Național Munții Rodnei (începutul traseului). Traseul propriu-zis a fost unul mediu (spre dificil, aș zice, dat fiind că pentru mine a fost prima drumeție).</h4><p>Vârfuri: Ineu, cu o altitudine de 2,279 m</p><p>Detalii drumeție:</p><p>Dat fiind că am pornit devreme din Cluj și drumul a fost destul de lung, ne-am decis să luăm micul dejun la intrarea în județul Maramureș. Localul pare rustic, și suntem multumiți de alegere. O ușoară nerăbdare apare doar în momentul în care intrăm și ni se spune că bucătăria se deschide la ora 7 (am ajuns la 6:40). Așteptăm cuminți servirea, urmărind tacticos fiecare doamnă care se ivea prin curtea din spate și ar fi indeplinit caracteristicile unei bucătărese iscusite. Nu mică mi-a fost mirarea să mă întâlnesc în incinta localului cu o prietenă care avea în plan să facă același traseu (what are the odds…). Am înțeles mai târziu legătura, după ce m-am mai întâlnit cu niște colegi de la birou, iubitori și ei de munte si de frumos :). Explicația urmează să fie citită în detaliu si vizulizată mai târziu în povestire.</p><p>La intrarea de pe DN18 ne apare o barieră pe care decidem să o ridicăm și să ne continuăm o parte din traseul de pe drumul forestier cu mașina. Am fost puțin sceptici, însă am primit argumentele necesare în favoarea concesiei. După aproximativ 2 km de mers cu mașina, găsim un spot potrivit unde să o putem parca și ne continuăm traseul by foot în jurul orei 10. Am continuat pe același drum de căruță vreo 2 ore, iar spre surprinderea noastră, mai găsim și alte mașini parcate (deși bariera pe care o ridicasem indica restricționarea accesului vehiculelor).</p><p>Parcurgem un traseu relativ scurt prin pădure și ajungem în jurul orei 11:45 în poiană unde ni se deschide frumos peisajul și brusc, ne crește motivația de a urca spre vârf.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*Z3Sjm6SGHm6CfAnRA22g7w.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*sCyT9qxmRtH9_J0NxikAjA.jpeg" /></figure><p>Ne continuăm traseul pe marcajul cu bandă roșie, mie îmi este puțin mai dificil și nu reușesc să-mi car singură prea mult ghiozdanul. Primesc ajutoare și așa se lămurește toată lumea că e prima mea oară pe munte…</p><p>Traversăm porțiunea de poiană și ajungem cu pași grăbiți în zona cu jnepeniș și a atracției sezonului — bujorul de munte sau Smârdarul, care face parte din categoria <strong>Rhododendron</strong>, fiind răspândit în zona Munților Carpați<strong>.</strong></p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*w7I7UJ8sdV_LqWuzEpJQgg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*nS8zAiwSVny2CBmEbE35hQ.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*E1sAwRdRWBUtXp0ZbnyLhg.jpeg" /></figure><p>Ne distrăm pe cinste, facem poze și ne dăm drumul fără nicio ezitare în florile mov care completează peisajul și se îmbină cu estetica. Fotografii încearcă să scoată ce-i mai bun din ei și nu ratăm niciun unghi bun din care să ne pozăm.</p><p>Urcăm pe cursul apei si traversăm porțiuni de jnepeniș, fiind urmați în permanență de cascada care ni se dezvăluie în fața ochilor.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*0dYqxotDUZEFdbY8GxomfQ.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*aJPs0qZ6lichExzi7NvzZg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*iwBosEWEiZx7CHYsZNh3kg.jpeg" /></figure><p>De la lacul Lala mai continuăm și găsim porțiuni cu zăpadă. Distracția continuă și aici, reușind să ne distragem atenția de la frig.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*RjoWirzE37x52ojgfFtsug.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*5c0xQ-dB8es4xNhlCq545g.jpeg" /></figure><p>Peisajul e feeric și lăsăm în urmă Lacul Lala, deși ne întoarcem adesea privirea (ajută și ne crește încrederea să mai continuăm, iar pe de altă parte, ne crește satisfacția că am reușit să ajungem până aici).</p><p>Ajunși pe creastă, timpul capătă o altă dimensiune, suntem încălziți bine și creierul nostru secretă tot mai multă serotonină. Facem pauze tot mai scurte, deoarece vrem să ajungem înapoi în timpul stabilit și ne e destul de frig.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*Z_HA-I2ikcR7sEFTWW-lTw.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*wQ8RJdi_Fs7LT4rRnIWneA.jpeg" /></figure><p>Ne motivăm cum știm noi mai bine (sticla de Coca-Cola rămâne cap de listă și ne primim fiecare reward-ul de fiecare dată când mai atingem câte un obiectiv), urmând ca în vârf să ne bucurăm de ea. Observ că ajung să mă bucur de lucruri mici, îmi e greu și aștept să ajung acasă, dar nu mă gândesc nicio secundă să mă dau bătută. Îmi proiectez în imaginație momentul în care voi ajunge în vârf, ce o să simt, cum se vede lumea de acolo, etc.</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*lvjlPRhLqFICx56lTPg2pg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*flOusmNYPeyp7GYJXA06_w.jpeg" /></figure><p>Ajunși sus — în jurul orei 15:45 (după ce ne folosim de toate mecanismele de motivare si strategiile pe care le știm, apoi recurgem și la mersul în patru labe) bucuria e mare și ne simțim puternici. Avem parte de puțină ceață, dar niciun alt semn care să indice că vremea ar putea să nu mai țină cu noi.</p><p>Coborâm pe același traseu (partea de cascadă și jnepeniș), iar inainte de intrarea în poiană decidem să ne întoarcem pe un alt traseu — marcajul cu cruce roșie, care indică un traseu de legătură cu traseul principal.</p><p>Până să ajungem la elementul surpriză al acestei drumeții, facem un popas și învățăm despre diverse specifii de animale care populează rezervația. N-am văzut nimic, așa că doar citim despre acvila de munte, huhurezul de munte, capra neagră, viesparul sau cocoșul de mesteacăn și încercăm să match-uim descrierea animalului cu specia (excercițiu greu pentru starea în care ne aflam și după cele 12 ore de când ne trezisem, dar care ne amuză).</p><p>Traseul cu cruce roșie ne oferă ceea ce ne doream — ne scoate iar din comfort zone, ne presară câteva obstacole pe traseu și ne aduce în punctul de cotitură de unde ajungem să ne îndrebăm “și-acum încotro?”.</p><p>Urcăm pe o potecă îngustă, dar nu asta era cea mai mare problemă, ci faptul că urcam când ne-am fi așteptat sa coborâm. Luasem deja hotărârea ca unul dintre noi să coboare și să inspecteze zona, astfel încât să coborâm, dacă va fi nevoie, în condiții de siguranță, când ajungem să ne intersectăm cu o familie si 2 copii.</p><p>Fiind primii copii pe care i-am văzut pe munte, voi face o <em>mică paranteză, </em>demnă de menționat<em>.</em> Am inceput să merg pe munte cu o serie de obiective setate (fiecare dintre ele va fi detaliat într-una din memorii). :) Printre ele se numără și motivația mea de a bifa toate traseele din țară, astfel încât să-mi pot duce copilul pe care mai frumoase și mai securizante dintre ele. când va veni ziua aceea. :)</p><p>Mă topesc când văd copii pe munte și uit complet de starea de semi-leșin combinată cu oboseală pe care o am eu. Dacă niște făpturi atât de mici se încumetă și parcurg un astfel de traseu, eu ce scuză aș avea?</p><p>Mă întorc la povestea cu familia întâlnită care ne lămurește că nu suntem pe drumul cel bun sau cel puțin, n-o sa urcăm până sus ca acolo să ne putem întoarce la mașină, ci trebuie să facem o coborâre bruscă și să ne întoarcem la traseul pe care am și urcat.</p><p>Coborâm fără să avem o cărare și ne rugăm să ajungem cu picioarele întregi acasă, picioare care tremură din toate încheieturile. Căzătură peste căzătură, ajungem la capătul poieniței și apoi direct în pădure, pe unde ne continuăm drumul pentru o vreme.</p><p>Dilatarea timpului și amânarea gratificării nu fac echipă bună aici. Drumul de țară e greu și nu se mai termină. Ne plac estimările și spunem că mai avem cam vreo jumătate de oră…una care tot crește.</p><p>Elementul surpriză cu numărul 2 este mașina care ne va transporta în siguranță (cine-ar fi zis asta) spre locul în care ne-am lăsat noi mașina. Oamenii sunt prietenoși, dar nu ne inspiră prea multă încredere. Facem o raționalizare ușoară, comparăm care ar fi costurile cu beneficiile și ne decidem să urcăm cu ei. Pe drum, aflăm tot felul de lecții de viață, de departe cea mai interesantă dintre ele fiind despre cum trebuie ținută o femeie și comparația acesteia cu îngrijirea unei mașini (într-adevăr, cele două sunt foarte asemănătoare din motive variate și comparația merita a fi făcută — not).</p><p>Mă amuz și mă bucur mai ales când realizez că am mai fi făcut cel putin 3 jumătăți de oră, deci initiațiva localnicilor e bine-primită și le mulțumim frumos (la fel de frumos cum refuzăm să mancăm păstrăv cu ei la cort).</p><p>Ajungem la mașină, plecăm spre Borșa (zici că nu se mai termină), ajungem într-un supermaket, ne luăm mâncare pentru seara aceea și a doua zi, hrănim o pisicuță mică și prietenoasă și ajungem la cazare pe înserate.</p><p>Apusul se vede frumos de acolo, iar proprietarii sunt prietenoși și au grijă să nu ne lipsească nimic. Ne punem la somn devreme și cu stomacul plin. Nu știu când adorm și nu mă mai trezesc decât a doua zi dimineața. Ne facem bagajele și o luăm spre obiectivul cu numărul doi din acel weekend — <strong>Cascada Cailor</strong>.</p><p>Cascada e spectaculoasă și, spre surprinderea mea, mult mai populată zona față de prima oară când o vizitasem eu cu un an în urmă, în noiembrie. Urcatul pe telescaum îmi dă din nou bătăi de cap (mai ales la coborâre, când nu îmi ies calculele și petrec mai mult timp decât ar fi normal, spre nemulțumirea persoanei care se afla sus și facilita coborârea de pe telescaun).</p><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*5VfM3ddMJdQIRq4V7E5_Mg.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*ob_qmwt-yQcQscJLnznolQ.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*9SGjnbS29O1k5M5L_lTBqw.jpeg" /></figure><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*PFB899nJKX56i4W_wPukdg.jpeg" /></figure><p>Ne întoarcem spre casă duminica, relaxați și cu speranța că vom avea ocazia să mai mergem într-o drumeție curând (nu știam pe-atunci că următorul vârf îl voi urca după doar două săptămâni și acesta va fi începutul poveștii de dragoste față de munte).</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=12964cfe3ae8" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[A story tale]]></title>
            <link>https://medium.com/@andrada.rada/a-story-tale-3b92b71d556b?source=rss-b5c4e4788a2e------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/3b92b71d556b</guid>
            <category><![CDATA[storytelling]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Andrada Rada]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 07 May 2017 12:27:36 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-05-07T12:39:31.214Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<p>In viata exista lucruri care merita traite, clipe care trebuie gustate pana la ultima picatura si momente care merita a fi puse pe foaie si raspandite si in alte inimi.</p><p>M-am gandit c-ar fi un inceput bun prin a va povesti ce m-a facut pe mine astazi sa tresar, cum mi-am gasit inspiratia si dorinta a de a impartasi. Pot spune ca am atins un anumit prag in dezvoltarea mea de adult emergent cand am o nevoie acuta de a trai, in adevaratul sens al cuvantului. Cu aceasta dorinta in gand si nevoie de a atinge ultimul prag din piramida lui Maslow, acela al auto-actualizarii, al atingerii potentialului maxim in ciuda altor nevoi secundare, care ne fac mai degraba o colectie de raspuns la stimulii din jurul nostru. Auto-analiza, reflectarea asupra lucrurilor si capacitatea de a genera judecati de valoare, ne da titulatura de fiinte rationale in adevaratul sens al cuvantului. Ce putem intelege din asta? Putem ajunge la acest prag doar avand o atitudine indreptata spre sine, comparandu-ne pe noi la momentul t(0) cu noi la momentul t(1). N-as vrea sa ma abat prea mult de la subiect si as vrea sa rezerv acestui topic toata atentia de care are nevoie, asa ca vom vorbi alta data despre valoarea nostra ca si fiinte umane si raportarea la modele sociale, culturale si invata din familia de apartenenta, peers si din experienta.</p><p>Ca si inchei intr-o nota potrivita, o sa povestesc in incheiere despre ce m-a motivat pe mine astazi sa-mi astern gandurile pe foaie.. Am parte zi de zi de oamenii care ma inspira, carti, filme, momente care capata rang de “most beautiful things I’ve ever seen”. Ca si fie “worthed” si pentru tine, draga cititorule, o sa-mi rezerv in fiecare capitol o sectiune de introspectie asupra cartilor sau filmelor care m-au inspirat.</p><p>“A dog’s story” este o poveste despre viata. E una a care-i imagini imi vor ramane intiparite multa vreme pe retina. Iubirea se exprima zi de zi, prin lucruri marunte si prin nevoia de a fi alaturi de celalalt. Si cum asta suna poate prea cliseic, iubirea pentru mine inseamna cel mai suprem lucru care se poate coexista intre doua fiinte. Am simtit iubirea la nastere, crescand alaturi de parinti, in momentele de cupana ale vietii noastre, care ne-au apropiat si ne-au inchegat si mai mult. Apoi am simtit iubirea adevarata in ochii unui copil, cu ale sale sincere imbratisari si cuvinte “Andrada, eu te iubesc pe tine!”. Am trait si am cunoscut iubirea in ochii fiintelor fara ratiune, dar cu suflet sincer si acceptare neconditionata. Aceste fiinte necuvantatoare au darul de-a ne invata cum putem sa fim mai buni, sunt exemplul viu al puritatii, al iubirii pana in strafunduri, al bogatiei sufletesti.</p><p>Iti recomand cu caldura povestea lui <a href="https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/5f/f5/3e/5ff53e862f1402f88760c642b79a2556.jpg">Hachiko si a lui Parker</a> pentru a intelege legatura care se creaza intre om si un suflet necuvantator, o iubire care trece “beyond the words”, care atinge auto-actualizarea.</p><p>Te las cu bine, draga cititorule, sper sa zambesti si sa traiesti frumos. Asta e despre tine…</p><p>Referinte: <a href="http://www.imdb.com/title/tt1028532/?ref_=nv_sr_1">http://www.imdb.com/title/tt1028532/?ref_=nv_sr_1</a></p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=3b92b71d556b" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
    </channel>
</rss>