<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/" xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/" xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom" version="2.0" xmlns:cc="http://cyber.law.harvard.edu/rss/creativeCommonsRssModule.html">
    <channel>
        <title><![CDATA[Stories by Serban Groza on Medium]]></title>
        <description><![CDATA[Stories by Serban Groza on Medium]]></description>
        <link>https://medium.com/@serbangroza?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
        <image>
            <url>https://cdn-images-1.medium.com/fit/c/150/150/0*F973iY5_Ex5jbq2s.jpg</url>
            <title>Stories by Serban Groza on Medium</title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
        </image>
        <generator>Medium</generator>
        <lastBuildDate>Mon, 16 Nov 2026 05:27:44 GMT</lastBuildDate>
        <atom:link href="https://medium.com/@serbangroza/feed" rel="self" type="application/rss+xml"/>
        <webMaster><![CDATA[yourfriends@medium.com]]></webMaster>
        <atom:link href="http://medium.superfeedr.com/" rel="hub"/>
        <item>
            <title><![CDATA[Doi ani de la ultimul discurs in public. Ce s-a schimbat si incontro merg. -Serban Groza]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/doi-ani-de-la-ultimul-discurs-in-public-ce-s-a-schimbat-si-incontro-merg-serban-groza-c7a4b9512e40?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/c7a4b9512e40</guid>
            <category><![CDATA[dezvoltare-personala]]></category>
            <category><![CDATA[public-speaking]]></category>
            <category><![CDATA[motivatie]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Tue, 07 May 2019 08:51:54 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2019-05-07T08:51:54.351Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<h3>Doi ani de la ultimul discurs in public. Ce s-a schimbat si incontro merg.</h3><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/680/1*Far0Oo_QYQ24PD50WrIZ3A.jpeg" /></figure><p>“A-ti urma fericirea inseamna a merge pe calea care doar tie iti apartine, iar cand urmezi aceasta cale acolo unde aparent au fost doar obstacole se vor naste usi deschise”- Joseph Campbell</p><p>Cand eram mic, pe la 4–5 ani, de ziua mea, i-am zis mamei ca imi doresc sa imi cumpere o “voce cu coada”. Vedeam cum la televizor toti artistii tin in mana vocea cu coada. Vedeam cum vocea cu coada dadea sonor si amplitudine mesajului ce se dorea a fi exprimat. Fara vocea cu coada, numarul de oameni care te putea auzi era unul redus. Dar cand luai vocea cu coada in mana si o apropiai de gura, mesajul tau putea ajunge la o lume intreaga. Implicit, imi doream ca mama sa imi cumpere un microfon.</p><p>Anii au trecut si asemeni cercurilor concentrice din care este alcatuit trunchiul unui arbore, am revenit tot timpul la pasiunea mea de a vorbi la microfon, si cu fiecare revenire pe scena se inchidea un cerc si urmatorul ce se deschidea ma adancea si mai mult in esenta propriei fiinte. Am vorbit pentru mii de oameni de-a lungul anilor. Uneori scoteam pe gura chestiuni intersante, alteori era total coplanar cu adevarul. De-a lungul anilor am ajuns la oameni si oamenii au ajuns la mine intocmai datorita talentului meu de a vorbi si a vocii mele. Habar n-am unde as fi fost astazi daca o profesoara de romana, intr-a 9-a, nu m-ar fi rugat sa iau vocea cu coada in mana si sa vorbesc, in fata colegilor de liceu, despre nu stiu ce carte pe care o citisem.</p><p>Cand le spun oamenilor ca am 7 ani de experienta in domeniul vorbitului in public, raman masca, pentru ca imi vad varsta si ma intreaba la ce varsta am inceput. Le raspund ca pe la 14–15 ani. Iar de-a lungul celor 7 ani am pus microfonul jos si l-am ridicat din nou ori de cate ori viata mi-a cerut sa deschid gura si sa comunic mesajul ce exista in mine. Mi-a aduc aminte primul autograf pe care l-am dat, primul interviu pe care l-am oferit unei televiziuni, primii oameni care au platit un bilet ca sa ma auda cum perorez despre viata. Acele prime fețe care au intrat in salile evenimentelor mele nu le voi uita niciodata. Am avut chiar ceva succes pe la 18–19 ani. Adica scriau despre mine ziarele, oamenii se opreau sa faca poze cu mine, eram aplaudat la scena publica. Are Ioan Gyuri Pascu o piesa, ale carei versuri imi raman scrijelite pe peretii memoriei mele :” Așa-i când nașterea iți oferă abonament pentru succes/ În fața cărnii efemeră abonamentul minunat vine împachetat în plic de stres.” Pentru ca e un stres, ca vorbitor in public, iar doar cei care sunt integrii cu ei insisi il simt. Stresul ca viata ta trebuie sa fie la fel de perfecta precum discursurile pe care le tii, ca altfel, de exista o disproportie, esti doar un ipocrit ce stie sa invarta bine vorbele. Si da, aveam multe carente personale, datorita varstei fragede, care imi faceau cuvintele mai frumoase decat gandurile ce se zbenguiau in mintea mea. Desi simteam ca un cerc trebuia sa se inchida, am fortat soarta si am mai continuat doi ani cu evenimentele la care eram invitat ca speaker. Paradoxal, desi vedeam cum e necesar sa iau pauza, continuam dintr-o dorinta de a nu renunta la lucrul ce imi oferea fericire. In aia doi ani de fortare am castigat doua concursuri de discursuri improvizate la Toastmasters Cluj, am trecut si in backstage si am organizat evenimente de public speaking pentru cei care doreau sa aiba sansa de a-si oferi ideile unui public.</p><p>Au trecut doi ani de cand exista un ordin de restrictie intre mine si Microfon. In 5 mai 2017 am tinut ultimul seminar de dezvoltare personala la Cluj, in fata a vreo 40 de oameni. Cei care au organizat evenimentul au fost foarte dornici sa ma aiba ca speaker, pentru ca auzisera ca am priza la public. Seminarul a fost un esec la acel moment pentru mine, pentru ca simtisem ca nu aveam o conexiune reala cu publicul. Uneori in viata trebuie sa iei o pauza, pentru a oferi timp cercului sa se inchida si sa porneasca in conturarea unui nou cerc. Asa ca am spus “stop” si mi-am vazut de viata. De dragul pasiunii tale, renunta la ea.</p><p>Duminica, 5 mai 2019, stateam si ma gandeam la ce frumos a evoluat “la mia vita” in astia doi ani de abstinenta de la exprimarea ideilor in public. Am crescut personal, am invatat dintr-un ghiveci de reusite si esecuri, am intalnit oameni frumosi, am renuntat la altii cu care nu mai rezonam. Dupa doi ani de pelerinaj neincetat la Muntele Dezvoltarii Personale, in care m-am concentrat pe a creste ca individ, simt cum un nou cerc se deschide si ma propulseaza inspre noi oportunitati si noi provocari.</p><p>Viata e scurta. Iar asta e o concluzie acceptata cu unanimitate. Astfel, concluzia nu serveste drept justificare pentru un comportament prostesc, superficial, in care individul sa uite de responsabilitatile vietii sale si sa traiasca in bataia vantului. Din contra, intr-o lume in care intelegem efemeritatea clipelor, te invit sa nu traiesti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si te invit sa vezi mai mult decat ceea ce se intinde in orizontul privirii tale. Te invit sa nu te scalzi in trairi superficiale, cu oameni ce nu pot atinge adancimea si profunzimea ce se vrea a fi descoperita in tine. Te invit sa nu pierzi timpul incercand sa pacalesti viata. Te invit sa nu stai pe banca si sa privesti jocul dintr-o atitudine pasiva, de frica ca, odata intrat in joc, ai putea esua. Vei esua oricum, asa ca macar sa o faci in timp ce iti exersezi trasatura curajului.</p><p>Nu e vorba despre succes. Am inteles recent asta. Conteaza doar sa mergi pe calea ta, aia faurita doar pentru tine, o cale nesigura, ce se batatoreste treptat, doar dupa ce ai facut pasii necesari in incertitudine. Iar de vei avea succes sau nu, doar Cel De Sus stie. Daca in popasurile pe care le fac liniile cercului se gaseste scrisa cartea succesului, te vei lovi de succes. Daca nu, poate nu e pentru tine.</p><p>Ia despre calea aia a ta, doar a ta, nu iti poate spune nimeni. Nu se descopera intr-o carte si nu se perfectioneaza la un curs. E ceva doar al tau, ce implica actiune, pauza, revenire la actiune, intr-un joc al ciclicitatii la care insasi intreaga viata este supusa, dupa cum, indiferent de dorintele intense ale soarelui de a ramane inscaunat pe cer in veci, in mod natural, seara de seara, va fi succedat de Luna. La fel cum premisa inceperii unui discurs implica si existenta finalului acelui discurs. Dupa final, vorbitorul lasa vocea cu coada sa ia si dansa o pauza, amandoi ducandu-se pe calile lor, ce poate se vor mai intalni, poate nu…</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=c7a4b9512e40" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Scapa de frica prin renuntarea la a mai bea cafea]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/scapa-de-frica-prin-renuntarea-la-a-mai-bea-cafea-76e12c81ee87?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/76e12c81ee87</guid>
            <category><![CDATA[frica]]></category>
            <category><![CDATA[cafea]]></category>
            <category><![CDATA[anxietatea]]></category>
            <category><![CDATA[cortisol]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Wed, 25 Jul 2018 08:40:45 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-07-25T08:40:45.444Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/800/1*O3q_nR7zsUt3F2U60inBUw.png" /></figure><p>Cand cineva vine la mine la coaching cu rugamintea de a-l calauzi pe drumul debarasarii de sentimentul de frica continua, intreb daca bea cafea.</p><p>Raspunsul de obicei e “da”, iar mai apoi incepe a-mi preciza ca doar “una mica”, lucru pe care nu-l mai aud, pentru ca, sincer, nu conteaza, in algoritmul efectelor nocive ale cafelei din perspectiva starii de anxietate.</p><p>Cafeaua, in istoria ei, a fost bauta doar de popoarele aflate intr-o stare continua de razboi. Foloseau bautura asta pentru a le mentine mereu alerte, preventiv paranoice, pentru a nu fi surprinsi de invadatori. Exista niste triburi din Africa care mestecau boabele de cafea pe timpul calatoriilor prin jungla, expres pentru a fi atente sa nu calce vreo vipera, sau ca un alt trib sa le atace.</p><p>Tu nu calci zilnic pe vipere, nici nu faci armata la parasutisti si nu cred ca ar vrea cineva sa te invadeze. Si, cu toate astea, folosesti o bautura menita sa te agite, sa te faca paranoic pentru a detecta pericolul inainte de a fi prea tarziu. Astfel, ti se naste o stare generala de frica, de potential pericol, denumita in literatura de specialitate drept “anxietate”. Cu oricine cu care lucrez si ii spun sa renunte la cafea si la orice bautura ce contine cafeina timp de 45 de zile consecutive, vad cum frica zilnica ii se diminueaza cu cel putin 60–70%.</p><p>Acuma, nu sunt vreun medic ca sa iti spun extrem de stiintific cum reactioneaza corpul tau in prezenta cafeinei, dar putem rezuma spunand ca al tau corp secreta, in mod natural, un hormon numit “cortisol”, menit a te agita doar un pic, cat sa ai putere dimineata sa iti incepi ziua energic. Cafeaua pompeaza si mai mult cortisolul, ducandu-l la cote enorme, totodata scazand rezerva naturala de cortisol din corp. De aia, dupa cateva cafelute consecutive baute dimineata, vei vedea ca nu te vei putea trezi fara cafea. Pentru ca ai fost parasit de cortisolul tau natural. Si de aici incepe o relatie vicioasa cu bautura neagra, pentru ca o folosesti drept resursa primara de energie. Totodata, din perspectiva anxietatii, trebuie evidentiat faptul ca ( nu stiu cum naiba se evit cacofoniile astea cu “ca cafeaua”) aceasta bautura ( Serban Bandit), prin pomparea exagerata de cortisol, iti va oferi un stres nejustificat circumstantelor tale zilnice. De aici si starea de frica continua, total nejustificata, mediul inofensiv, iluzoriu, devenind ofensiv din perspectiva bautorului de cafea.</p><p>Poti, de asemenea, sa ai o sensibilitate totala la orice contine cafeina, indiferent de cat de mica e cantitatea. Subsemnatul a resimtit numeroase atacuri de panica de pe urma ceaiului verde, sau negru. Un episod deloc simpatic in care impreuna cu o colega ne-am gandit sa invatam intr-o ceainarie. Comandam amandoi matcha (ceai verde japonez). Dupa ce beau paharul de ceai, simt cu creierul incepe sa se blocheze, cum ma uit agitat stanga- dreapta, cum nu mai auzeam nimic din ce zicea colega. La un moment dat vorbea neintrerupt, cu un flux ce probabil m-ar irita si total abstinent de la cafeina, iar reactia mea a fost “taci, Ioana. Te implor sa taci”. Se uita la mine, ma uit la ea si imi dau seama de faptul ca reactia a fost mult prea dura.</p><p>Asadar, unii reactionam rau de tot la cafeina. De aceea, drept terapie pentru anxietate, recomand abstinenta totala de la cafea, ceai verde, pana si ciocolata neagra ( in cazuri extreme). Unii se incapataneaza si tot incearca cu meditatii noi de acceptare a emotiilor, cu shamani si doctori si nebuneli, nedorind sa renunte la viciu. Pentru ca a ta cafeluta e placuta la gust si aproape ca tu ai nevoie de acel gust specific, extrem de amar si de impamantat.</p><p>Oamenii care au nevoie a resimti acel gust sunt de obicei cei care au o siguranta fragila de sine, care simt cum pamantul le fuge de sub picioare, de aici si nevoia de a cosuma ceva amar, “earthy” cum se zice pe engleza. In ayurveda, gustul amar e corespondent pamantului, iar cei care consuma multa hrana amara, in absenta ei, ar resimti multa nesiguranta de sine. De altfel, consumul de carne e tot o nevoie de impamantare, de stabilizare.</p><p>Cu toate astea, exista modalitati de impamantare, de stabilizare a energiei si fara un gust trecator de pamant. Pentru ca cafeaua ( am spus-o) ofera doar o senzatie trecatoare de siguranta, urmatoarea statie fiind anxietatea si starea de agitatie.</p><p>De asemenea, multi imi zic ca “boss, nu cred ca e de la cafea, o beau de mult si doar acum vad ca am probleme cu anxietatea”.</p><p>Acuma, cred ca ar trebui sa fii prost ca la prima cafea bauta sa ai un atac mare de panica si sa contiui a o consuma, in ciuda efectelor evidente. Ar trebui sa fii chiar sado-masochist, sa iti pui zilnic intrebarea” ce pot face eu azi ca sa ma simt groaznic?”. Evident ca in cazul unor persoane, anxietatea nu va aparea dupa prima cafea bauta, nici dupa primele 100 poate. Dar, cu timpul, glandele tale adrenale (cele care secreta cortisolul) vor obosi si vor reactiona disproportionat. In mod concret, cafeaua distruge gps-ul de functionare a glandelor adrenale, determinandu-te a fi agitat in situatii calme, si somnoros in situatii in care ar trebui sa fii energic.</p><p>Dar pentru a resimti in totalitate schimbarea, pentru a fi constient de cat de daunatoarea e bautura asta, renunta la ea pentru 45 de zile. Atat. Si daca nu e mai bine cu frica, te las sa imi dai mesaj pe facebook, pe perete, in care sa-mi zici ca sunt un bou, iar eu nu voi sterge postarea, ci iti voi da inimioara.</p><p>Cam atat de scris pe azi. Renuntati la cafea. Pentru fericirea voastra.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=76e12c81ee87" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Secretele impotriva fricii pe care nu le stie niciun speaker motivational]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/secretele-impotriva-fricii-pe-care-nu-le-stie-niciun-speaker-motivational-adaf8cb87d2d?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/adaf8cb87d2d</guid>
            <category><![CDATA[meditatie]]></category>
            <category><![CDATA[stress-management]]></category>
            <category><![CDATA[dieta-ketogenica]]></category>
            <category><![CDATA[frica]]></category>
            <category><![CDATA[mic-dejun]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 03 Jun 2018 08:52:14 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-06-03T08:59:00.156Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/680/1*Far0Oo_QYQ24PD50WrIZ3A.jpeg" /></figure><p>Stateam cu ochii fixati pe tavan. Incercam sa gasesc un punct asupra caruia sa ma concentrez, dupa cum invatasem din multiplele ore de meditatie practicate. Incercasem adineauri sa ma focusez pe respiratie, dar mintea mea era rebela si, mai mult de atat, ingrozita. Ma simteam ca si cum o gramada de necazuri aveau posibilitatea de a se cobori asupra mea, cu toate ca, uitandu-ma obiectiv la propria existenta, totul mergea lin, fara niciun eveniment major negativ.</p><p>Deja erau cateva zile de cand traiam intr-o anxietate continua, in care ganduri pline de frica imi invadau mintea cam pe la aceeasi ora (ora 11 dimineata) si se mentineau cu precadere pe toata durata amiezii, pana mintea se potolea undeva la lasarea intunericului. Si repet, mi-era frica de orice, dar nimic din ceea ce ma framanta nu avea posibilitatea de a se intampla.</p><p>Asa a fost pentru mine vara lui 2017. 3 luni in care ma simteam ca si cand plantezi bomba la counter strike si astepti, cu pusca in spinare, sa impusti pe oricine vrea sa o dezamorseze. Adica eram intr-un stres continuu.</p><p>Si daca ai chestiona un speaker motivational despre ce e de facut in situatia asta, ti-ar spune ca frica vine de la faptul ca eviti ceva din tine, ca nu accepti cu totul clipa prezenta, ca abandoneaza-te in iubire, ca du-te si razi si iubeste si alte lozinci care de fapt nu spun nimic. Spune-i tu la unu’ care e intr-o frica continua ca trebe sa se abandoneze in iubire si tu, cel care ai dat sfatul, vei fi primul abandonat. Sfaturile flower power, cum ca toti sa ne iubim pentru ca e soare afara, nu merg. Totusi, in parte, speakerul zice el ceva adevarat: frica poate veni ca o respingere a unui sentiment. Dar, de cele mai multe ori frica vine pentru ca al tau creier e defect.</p><p>Majoritatea oamenilor simt deseori frica. Si nu frica instinctului de supravietuire, care e perfect normala si utila. E chiar ok sa simti frica cand se apropie autobuzul de tine in viteza, iar tu esti in princess-mode si valsezi ca o lebada in bataia luminilor reflectate de farurile autobuzului. E perfect normal ca atunci sa simti un junghi in stomac, sa-ti tremure un pic tocurile si sa te dai la o parte. In schimb, frica psihologica, aia care te face sa te scuturi la gandul ca cine stie ce s-ar putea intampla peste 5 ani, nu are vreo justificare. Speakerii ti-ar spune ca nu accepti viata, eu zic ca viata ta e praf si nu prea ar fi ok sa o accepti, ci sa o schimbi.</p><p>Sunt un tip ce nu are obiceiul acceptarii. Am fost crescut in spiritul invingerii de obstacole. Asta uneori e bine, uneori e o prostie. E extraordinara replica unui personaj din serialul Dark de pe Netlix, care in momente de cumpana, lua rozarul in mana si spunea cu voce tare:” Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile ce se pot schimba, de a accepta lucrurile ce nu se pot schimba si capacitatea de a face diferenta intre ele.”</p><p>Frica, stiintific vorbind, e o pompare extrema a hormonului numit cortisol. Cortisolul functioneaza normal atunci cand se apropie autobuzul de tine si te sperii, si nu functioneaza deloc bine atunci cand esti intr-un stres continuu datorat faptului ca nu stii daca iti mai gasesti bilete cu reducere la Never Sea. Cortisolul se ocupa in mod direct de frica, iar ca orice hormon, are perioade naturale, in timpul zilei, in care creste si descreste.</p><p>Cortisolul e cel mai puternic dimineata. Atunci se naste o doza puternica de energie, de adrenalina, ce iti va servi pe toata durata zilei. Asta e conditionarea biologica din mosi-stramosi, de cand oamenii se trezeau si se apucau direct de munca, nu se trezeau si se apucau sa dea scroll propriei vieti.</p><p>Problema e ca s-a cam argumentat stiintific ca omul primitiv, inainte de a se apuca de munca, lua micul dejun, nu isi bea cafeluta, ci manca un mic dejun bogat in proteine, sau ce gasea el pe langa cele 3 crengi care ii alcatuiau culcusul. Astfel, mancand un mic dejun puternic, se putea ocupa de treburile zilnice, domolind totodata expansiunea anormala a cortisolului prin corp. Asta pentru ca, daca nu mananci dimineata, cand cortisolul e enorm, te pui intr-o pozitie in care, pe toata durata zilei, el va fi cu totul neregulat. Adica vei fi nevoit sa dormi la pranz si sa stai ca bufnita noaptea, pentru ca hormonii tai nu respecta ritmul circadian. Din moment ce, nemacand declansezi un stres si mai mare in corp, e perfect logic ca toata ziua vei avea un stres necontrolat, te vei enerva din orice si orice te va afecta. In concret creezi un mediu propice aparitiei fricii, sau oricarui obicei patologic ce se manifesta in tine atunci cand lucrurile nu te gusta. De aceea, unii oameni cand sunt infometati se enerveaza (pentru ca asa le e obisnuit creierul), iar altora le e frica (cum e subsemnatul).</p><p>Astfel, primul pas ca sa extirpam frica e sa mancam un mic dejun urias. O sa zici ca nu ti-e foame si o sa-ti spun ca nu-mi pasa. Mananca micul ala dejun, indiferent de pofte. De asemenea, daca esti hipoglicemic din fire (exact ca subsemnatul), adica daca nu mananci o data la 3–4 ore te enervezi, si simti cum viata incepe sa te paraseasca, nu te atinge de carbohidrati, adica nu ingurgita paine, cartofi, faine, fructe (da, nu baga fructe daca esti hipoglicemic), paste, orez, ovaz, tot ce da ca rezultat pe google cand scrii “carbohidrati”.. In fapt, de vreo 3 luni am o dieta low carb, axata pe o gramada de fibre si proteine de origine animala si cu un continut mediu spre mare de grasime. Despre beneficiile unei astfel de diete mai tarziu, acum e doar important sa iti dai seama ca e posibil sa nu ai voie sa bagi pufuleti la micul dejun.</p><p>Deci, mananci un mic dejun enorm, in care focusul sa fie pe proteine si fibre. Sub nicio forma nu bei cafeaua pe stomacul gol, si te rog din suflet, nu mai bea cafeaua la 3 minute dupa ce te-ai ridicat dintr-un somn de 8 ore. E lipsit de logica sa bei ceva care sa te energizeze, cand tu timp de 8 ore ai hibernat cu scopul precis de a te energiza. Bea cafeaua undeva la 2–3 ore dupa ce te-ai trezit (intervalul cel mai bun e ora 10–12 pentru prima cafea si 12–17 pentru a doua-atunci cortisolul e mic) si niciodata pe stomacul gol, pentru ca vei creste enorm nivelul de cortisol din corp, indeosebi datorita cafeinei si faptului ca a ta cafea e o bautura acida. In perioada din vara lui 2017, cand am avut cele mai mari atacuri de panica, faceam ambele greseli: nu mancam nimic pana la ora 12 si incepeam ziua cu o cafea.</p><p>Acuma sunt multi care zic sa nu bei cafea, iar eu zic ca depinde. Depinde de ce incropesti de-a lungul zilei. Daca stai la orizontala si te gandesti la primavara, nu e nevoie de cafea, pentru ca nu consumi multa energie. Daca esti student nu la o facultate de apa minerala, unde ti se cere sa ai o minte plina de precizie si rapiditate, e cam necesar sa consumi cafeina. Daca e sa facem o lansare in istorie, vedem ca popoarele ce aveau cel mai mare consum fizic erau si popoarele ce consumau cea mai mare cantitate de cafeina. Adica avem pe cei din america de sud (argentinieni, chilieni, etc) care beau zilnic cantitati mari de yerba mate, un ceai pe care il sorb si eu acum, in timp de scriu balada asta, avem africanii care pe timp de zi consuma boabe de cafea si unt ( viitorul Bulletproff coffee), avem calugari zen care, pentru a putea medita, consuma cantitati mari de ceai verde si negru. Cafeina a fost consumata tot timpul si e mai mult ca necesara in perioada asta, cand ti se cere sa ai tot timpul mintea limpede si focusata, pentru ca viitorul client poate sa apara dupa ora ta normala de lucru. Deci poti bea cafea, dar nu pe stomacul gol si nici pe departe exact dupa trezire.</p><p>Pana acuma ai inteles ca trebe sa bagi multe proteine la micul dejun si faza cu cafeluta. Urmeaza sa dezbatem importanta magneziului si la final nicotina.</p><p>Manageriezi stresul ( frica) in functie de cat magneziu ai in corp. Magneziul poate fi considerat si un adaptogenic, in sensul ca, daca il iei dimineata (exact dupa micul dejun) te pui in postura in care vei avea pe toata durata zilei o energie constanta si calma, iar daca il iei seara, te va ajuta sa adormi. Eu consum Magnerot, pentru ca ala cica se asimileaza cel mai bine. Stand de vorba cu niste sefi de promotie de la diferite facultati din Cluj, cam pe toti i-am auzit ca iau o gramada de magneziu, in special datorita faptului ca te ajuta sa ai o minte limpede, ce poate sta calma in fata stresului sesiunii. Deci imi iei magneziu dimineata si seara. Problema e ca, in contact cu cafeaua, cele doua elemente se anuleaza reciproc. Adica bautura neagra isi pierde efectul in fata magneziului si magneziul nu te mai ajuta cu nimic cand da de cafea. De aia, eu zic sa te reprofilezi usor, in sensul ca ar trebui sa consumi ceiut verde, negru, yerba mate (toate avand cafeina, dar si tianina), pentru ca se pare, nu stiu de ce, ca magneziul nu e neutralizat de cafeina din ele.</p><p>Pentru cei care fumeaza, acum: nu o sa iti zic sa te lasi si de-alea, pentru ca e o discutie fara sens. Asta pentru ca nicotina e folosita de mii de ani, fiind un element ce vindeca mitocondria. De aceea, unii dupa ce fumeaza simt o mare cantitate de energie cum se revarsa in corp, pentru ca mitocondria se umple de nicotina si implicit de energie. Atata doar ca e posibil sa fie prea multa energie daca bagi si cafea in aceeasi zi. Iar pulseul ala enorm de energie are facultatea de a se materializa in frica, furie, ganduri rapide si necontrolate si multe alte stari deloc zen. Unii nu mai reactioneaza la nicotina, in sensul ca aceasta ii adoarme, dar chestiunea nicotinei e sensibila, nu poti sa garantezi in mod concret ce efect ar avea asupra ta, ci doar ca, daca tigara te energizeaza, tigara, prin ridicarea cortisolului, are vocatia sa iti produca frica si o stare generala de neliniste. Deci e posibil sa mananci un mic dejun bun, sa iti bei cafeaua atunci cand trebuie si sa se duca totul pe Somes atunci cand fumezi.</p><p>Si ultimul pas in tratarea fricii. Am un coach caruia ii dau o caruta de bani si pe care ii dau cu mare drag, pentru ca fiecare sfat a lui e foarte bun. Intr-o sesiune recenta, il intreb despre cum sa manageriez cantitatea enorma de energie din mine, ce deoseri, daca nu e manifestata, prinde calea fricii. Ma intreaba:</p><p>“Faci sport?”</p><p>“Da, foarte mult”.</p><p>“Ok, fa mai mult. De fiecare data cand te loveste frica si nelinistea, fa sport.”</p><p>Treaba cu frica e in felul urmator. Frica e o forma de energie. Energia, daca e dispusa proportional in corp, creeaza armonie si fericire. Daca e prea multa, formeaza tensiune. Poate ai trait senzatia cand stai singur duminica, nu ai ce sa faci, si dintr-o data te loveste o senzatie ce iti spune “trebuie sa fac ceva, vreau sa fac ceva”. Daca asculti gandul ala, si in continuare nu te misti de pe Dormeo, simti cum incepi sa te agiti si tot felul de ganduri tensionate incep sa te atace. Asta pentru ca orice energie are pornirea inerenta de a se manifesta in plan fizic. Cand tu nu dai curs dorintei sale de manifestare, va cauta o alta cale de a prinde viata, si aceea, de cele mai multe ori e calea gandirii, pentru ca gandirea consuma o gramada de energie (60 % din glicogen e absorbit de creier) si implicit, prin consumare, se reduce tensiunea din corp, doar ca tu, datorita gandurilor pline de frica, vei fi epuizat. De aceea, in loc sa dai viata gandirii distructive, te invit ca dimineata, dupa ce ai mancat micul dejun si ti-ai luat magneziul, sa te asezi la birou, sa iei o foaie si sa iti setezi niste obiective mari pentru ziua aia, canalizandu-ti toata energia asupra indeplinirii lor. Sunt unii oameni care se vindeca prin meditatie. Pentru unii, meditatia nu merge. Iti spune un tip ce a stat in lotus tone de ore, de 5 ani in coace. Nimic nu ma vindeca de frica ca senzatia de a-mi scrie tintele pe hartie si de a ma apuca sa lucrez la ele. Sunt unii oameni veniti pe planeta pentru a face pace cu durerea din ei. Sunt altii veniti pentru a prelua energia durerii si a o alchimiza, ea devenind principalul combustibil intru realizarea scopurilor proprii. Si dupa ce iti scrii obiectivele, poti sa iti bei si cafeluta.</p><p>Despacito.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=adaf8cb87d2d" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[De dragul dezvoltarii tale personale, ucide-ti gandurile pozitive si da-i block tipului care a…]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/de-dragul-dezvoltarii-tale-personale-ucide-ti-gandurile-pozitive-si-da-i-block-tipului-care-a-adaf479da997?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/adaf479da997</guid>
            <category><![CDATA[positive-thinking]]></category>
            <category><![CDATA[motivation]]></category>
            <category><![CDATA[serban-groza]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Thu, 17 May 2018 19:57:23 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-05-17T19:57:23.725Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<h3>De dragul dezvoltarii tale personale, ucide-ti gandurile pozitive si da-i block tipului care a facut poza asta</h3><figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*6dhr9oyzRMvw5VCbznnp9A.jpeg" /></figure><p>Teorema lui Pitagora e fix trânta ca popularitate pe langa conceptul de a gandi pozitiv, indiferent de cate camioane se apropie de tine in timp ce tu marsaluiesti pe contra-sens. Bineinteles, daca esti cititor de-al meu fidel, stii ca gandirea pozitiva e o prostie si ca nu are loc in viata ta. Totodata, stii ca pun mare pret pe gandurile negative, ca le ridic la rangul de intelepciune suprema. Iti spun, de asemenea, sa nu-ti eviti suferintele, ci sa stai cat mai calm in fata durerilor tale cele mai profunde, nu sa le alungi cu vreo lozinca pozitiva.</p><p>Sfintiile Voastre ( ma adresez ca un adevarat om politic de mare rang), viata nu e facuta sa fie frumoasa. Viata nu e alcatuita dintr-un sir de circumstante pozitive. In viata exista durere. Si exista si o durere si mai mare atunci cand incepi sa fugi de ea. Oricate ganduri ai emite ca totul va fi bine, e extrem de posibil ca totul sa fie rau. Si vreau sa meditezi bine la spusa asta, ca nu o auzi des de la pleorotușii din tagma oratorilor motivationali.</p><p>In primul rand, exista destin. Si ala nu se misca, indiferent de cat de fain sau rau gandesti. Ajungem in locurile in care trebuie sa ajungem, nu datorita faptului ca legea atractiei, ci datorita faptului ca e totul scris in stele. Si observa faptul ca destinul te duce acolo unde trebuie sa ajungi, pe cand gandul pozitiv te duce acolo unde vrei, cele doua directii, de foarte multe ori, fiind imcopatibile. Adica e posibil sa ajungi acolo unde vrei, si, odata ce stai pe o piatra de hotar si cugeti ca Moromete, iti dai seama ca destinatia nu are nimic sublim, ca e cam plictisitor, hopa ca asta e gand negativ, schimbam (romanul de mic alchimist), e minunat unde suntem, dar emotia interioara nu comunica nimic minunat si te iei de cele doua fire de apar aranjate valvoi si urli de furie, si incerci sa schimbi asta cu un gand ca e foarte bine ca e primavara, dupa care izbucnesti in plans de frustrare ca nu iti poti controla gandirea.</p><p>Daca ai fost vreodata sfatuit sa gandesti pozitiv, ai ajuns in punctul in care ai esuat lamentabil. Si vestea pozitiva e ca nu e vina ta, ci vina tehnicii pe care o aplici pentru obtinerea fericirii.</p><p>Tot ce a venit bun in viata mea a venit ca o urmare a unui gand negativ. Cand eram obez si am vrut sa slabesc, a aparut gandul, si in loc sa il acopar cu alt gand, l-am acoperit cu o actiune, si anume aceea de a face ceva in sensul slabirii. Cand, lovit zilnic de hipoglicemie, a aparut gandul ca duc o existenta lipsita de zahar, nu am stat sa zic ca viata e frumoasa no matter what, ci am schimbat dieta, am schimbat somnul, am trecut la treaba. Cand a aparut gandul ca vorbesc prostii pe scena, nu am inceput sa recit vreun decalog personal despre cat de grozav sunt, ci am renuntat la a vorbi in public. Si in fiecare zi ma felicit pentru decizia asta. De altfel, eu asa si ma trezesc dimineata plin de energie, ma uit in oglinda, si zic: “ Esti minunat si te apreciez enorm pentru faptul ca ti-ai dat seama ca vorbeai tampenii.”</p><p>Gandurile nu atrag nicio realitate. Daca stai si vizualizezi o iapa Mustang, nu te trezesti cu ea in fata casei maine dimineata. Daca iti zici in fata oglinzii ca esti un om fermecator, exista multe sanse ca, in ciuda farmecului tau, tanti de la magazin sa nu-ti zambeasca in timp ce-ti da rest o guma. Gandurile tale nu te formeaza.</p><p>Actiunea in schimb o face. Pentru ca actiunea e materiala, palpabila, in timp ce gandul e doar o frecventa care atrage sunete de aceeasi frecventa pe care e situat magnetul. Magnetul esti tu, si iti schimbi frecventa prin actiune, nu prin sederea pe canapea si vizualizarea unui 6 pack, cand tu deja ai epuizat doua si mergi la un non stop pentru un refill. ( asta e o glumita mai grea, daca nu o intelegi, totusi, spune-ti ca ai inteles-o, ca gand pozitiv tot timpul, nu doar uneori)</p><p>Te incurajez sa dai pace gandurilor pozitive. Sa te bucuri de ele, dar sa nu le fortezi aparitia. Te incurajez sa nu te atasezi emotional de gandurile negative, ci sa le judeci calm si sa vezi daca nu indica vreun adevar pe care tu il ocolesti. Daca nu indica, mai gresesc si ele, ne le forta disparitia.</p><p>Succesul nu e rezultatul tagmei de ganduri pozitive. Ci e rezultatul gandurilor negative directionate catre o actiune pozitiva. Tot timpul cand lansez maxime d-astea mi se pare ca joc brasoveaca. Sau tiki taka Barcelona.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=adaf479da997" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[De dragul pasiunii tale, renunta la ea]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/de-dragul-pasiunii-tale-renunta-la-ea-b182f8024fc4?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/b182f8024fc4</guid>
            <category><![CDATA[serban-groza]]></category>
            <category><![CDATA[pasiune]]></category>
            <category><![CDATA[motivational-speaker]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Thu, 03 May 2018 07:15:34 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-05-03T07:15:34.039Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/606/1*m66U3sxUlgTITpm1r8rXdA.jpeg" /><figcaption>foto de prin 2013–2014, credit bistriteanul.ro</figcaption></figure><p>Eram azi la sala, lucram cum se lucreaza joia corect spatele. In fata mea se iveste o duduie aspectuoasa. Incep sa ma uit obsesiv la ea, nu numai datorita fizicului frumos sculptat, ci si pentru ca, pe tricou, avea inscriptionat mesajul “nu te teme de perfectiune, oricum nu o vei atinge niciodata.” Bineinteles, mesajul era intiparit in engleza, ca nu se mai dau citate in romana de la Tavi Goga in coace, dar ideea si tipa mi-au ramas intiparite in retina si minte.</p><p>Sunt intrebat, sporadic, de ce am renuntat la a mai produce video-uri de coaching pe diverse teme, de la inspirationale la motivationale sau spirituale.</p><p>Si incep intotdeauna sa justific alegerea mea, precum si decizia de a sterge toate video-urile de pe canalul de youtube “fii puterea”, care era un canal cu smecherie pe vremuri. Deja am conturat o justificare plauzibila, ce prinde la public.</p><p>Am iubit ceea ce am facut. Si am facut-o cu multa pasiune. Pentru miile si milioanele si miliardele si aia 5 oameni care ma ascultau, am dat zilnic sfaturi despre cum sa-ti imbunatatesti viata. Atat cat am stiut eu la momentul ala. Eram copil, am inceput sa croncanesc pe la 17 ani, practic nu de mult iesit din pubertate, cu discurs de Nietzsche, asezonat cu curentele new age. La un anumit moment am inceput sa ma indoiesc de propriile teorii. Am inceput sa vad ca nu sunt perfecte, ca exista cazuri in care ele dau cu bata in lac. Am inceput indeosebi a ma critica pentru faptul ca nu sunt destul de bun in ceea ce fac. Si contrar specimenelor care iti zic sa nu iti asculti vocea interioara care te critica, eu iti zic sa o pui la boxe, sa se auda cat mai tare si raspicat, ca de fapt vocea aia e o voce constructiva, doar atasamentul fata de mesajul transmis creeaza o suferinta la nivel emotional. Daca ai sta neperturbat de emotia, insotita de vocea, care iti spune ca “esti prost”, ai asculta cu neutralitate vocea si ai putea sa judeci lucid comportamentul anterior care a dus la aparitia vocii. Si astfel ai concluziona daca o piulita interioara nu e stransa bine, daca ceva din ceea ce faci da rateuri mai mari ca Zicu in perioada in care juca la Dinamo si se afla intr-o vendentta continua cu poarta goala.</p><p>Eu iti zic sa te critici, sa fii sceptic cu privire la calitatile tale, sa te transezi cu duritate. Nu cred ca merge la oricine. De asta sunt sigur. Dar stiu ca pentru o anumita categorie de persoane, doar metoda asta functioneaza. Ascultandu-mi vocea si avand deja o mica maturitate emotionala, mi-am dat seama ca trebuie sa trag pe dreapta, sa tac din gura si sa incep sa invat mai bine. Asta de dragul pasiunii mele, pentru ca sunt genul de om care, in momentul in care se indragosteste de o persoana sau de a o activitate, o trateaza ca pe o chestiune de viata si de moarte ( aviz tipa cu tricou inscriptionat, nu te apropia de mine la banda), de o importanta capitala.</p><p>Mai mult de atat, respect omul. Nu imi permit a-i da stafuri care eu stiu ca nu merg in 99 % din cazuri ( deci sfaturi “care” , nu “pe care”, aviz curentului de nazisti gramaticali in fașe). Nu ma consider neaparat perfectionist, pentru ca prestez majoritatea lucrurilor in mod superficial, asta pentru ca nu imi trezesc interesul. Dar odata interesul trezit, se naste si un sentiment de responsabilitate fata de pasiune, sfat si omul care primeste sfatul. Si daca stiu ca nu sunt indeajuns de bun incat sa-mi manifest pasiunea, e necesar sa trec in silentio stampa si sa muncesc in anonimat.</p><p>Sincer, nu a trecut o zi, in ultimii ani, in care sa nu muncesc la pasiunea mea. Zilnic trantesc o povață inspirationala, doar ca ramane resimtita doar de paginile indoite ale jurnalului meu. Pentru ca inca nu a ajuns momentul revenirii, pentru ca inca nu stiu indeajuns de multe. Pentru ca inca sunt prostut in ceea ce fac. Pentru ca inca nu sunt la acel 99 la suta pe care il tintesc privind gradul de aplicabilitate si reusita al propriilor teorii. Si, pana cand nu o sa pot spune cu sinceritate si duritate “dom’le, asculta-ma pe mine, ca am dreptate”, o sa pretind ca planeaza dubiul de a nu avea dreptate. Astfel, voi inchide gura. Asta, de dragul pasiunii mele…</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=b182f8024fc4" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[De ce nu suntem toti facuti sa fim lideri si de ce e perfect ok sa fii sclavete]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/de-ce-nu-suntem-toti-facuti-sa-fim-lideri-si-de-ce-e-perfect-ok-sa-fii-sclavete-22a99c7e5eed?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/22a99c7e5eed</guid>
            <category><![CDATA[personal-development]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Tue, 17 Apr 2018 07:55:27 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-04-17T07:55:27.606Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/620/1*et7wFLjF-ZFR0nyQtVAa6Q.jpeg" /></figure><p>Se cunosc cateva lucruri despre mine, din activitatea trecuta de speaker pe teme de orice fel: faptul ca ma cam enerveaza toti oamenii din echipa John Maxwell si ca mi se pare ca lidership-ul, la nivelul la care e predat, e o prostie.</p><p>Lozinca celor care dezvolta cariere din instruirea altora despre cum sa devina lideri este ca “toti putem fi lideri, indiferent de functie sau autoritate”. Si acuma vin eu si intervin ca un taifun si zic ca e o inexactitate crasa afirmatia asta. Deoarece unii chiar nu avem in sturctura noastra biologica facultatea de a conduce, de a instrui, de a da ordine, de a avea o viziune.</p><p>Energia liderului e una penetranta, masculina, plina de initiativa si hotarare. Si deja poate citesti chestia de mai sus si vezi ca nu te incadrezi pe tipar si vai mare, e cu depresie, ca viata iti pregateste cariera de sclav, nu de lider.</p><p>Liderul poate exista doar daca conduce niste mormoloci inspre o anumita directie. Fara urmaritori, #followersi, ar fi doar un lunatic care ar da sfaturi, idei, si ar motiva un grup de fantome plictisite. Deci e nevoie de sclaveti pentru a exista lideri. Daca toti fac pe cocosii, daca toti o ard pe baza de lidership, se duce naibii sandramaua, pentru ca fiecare e penetrant, cu initiativa, cu hotarare si nu mai e cine sa puna in practica sfatul, initiativa sau hotararea, nu mai e prezent individul servil, de altfel extrem de folositor.</p><p>Nu esti facut neaparat sa fii lider, in special nu unul de duzina. Nu esti neaparat facut sa ai o viziune. Cel mai probabil singura-ti viziune e aia despre cum sa faci sa ai mai mult timp de netflix si mult chill, iar asta e perfect ok. Lasa-i pe altii sa faca scheme, strategii, sa viseze la o lume fara coca pe strada si alte fantasmagorii. E de lasat fiecare om sa-si traiasca propria viziune, indiferent cat de adanca sau superficiala ar fi. De exemplu, viziunea mea de mult timp e sa am tejgheaua mea la Loft si vreo 4 dudui brunete sa danseze dupa ritmul in care se misca degetul meu aratator. Unii ar zice ca e ceva degradant, ca nu se cade, nici nu se ridica, ca asa ceva nu e deloc inspre dezvoltarea mea personala. Iar asta e perfect ok.</p><p>Lideri au fost cativa. Traim acum o perioada in care tot individul e instruit sa devina lider. Si culmea e ca de lideri ducem cea mai mare lipsa. Se intampla sa vad si domni care se chinuie in a fi cu initiativa, cu hotarare, isi impun asta zilnic in fata oglinzii, si sunt frustrati ca nu le iese. Ca lumea nu ii asculta. Si asta e perfect ok, pentru ca poate nu esti facut sa fii ascultat, ci sa asculti. Poate rolul tau e sa inchizi clanta si sa executi ordinele, bineinteles daca crezi in ele. Natura nu ne-a inzestrat pe toti cu un Burebista interior.</p><p>Eu ma clasez cu bucurie in clasa sclavilor, a oamenilor ce nu le place sa aiba initiativa, a celor carora le place sa fie curtati si nu sa curteze. La inceput, cu fata transpiranda, bot in bot cu oglinda, urlam din rasputeri:” Sunt un lider, sunt puternic, oamenii ma urmeaza”, dar, eventual, singurul lucru care ma urma era restanta de la facultate. Si contrar sfaturilor date de speakeri, cum ca trebe neaparat sa fii perseverent, hastag never give up up bineinteles, ca trebuie sa persisti in obiceiul pe care vrei sa-l capeti, eu zic sa revezi un pic ansamblul vietii si sa-ti faci un control oftalmologic, ca poate suferi de orbul gainii. Adica uneori esuezi in viata pentru ca lucrul ala chiar nu e de tine. Nu esti facut pentru a-l presta. Uneori esecul in viata inseamna sa incetezi. Nu inseamna sa incerci mai tare, ci sa incetezi. Repet asta, ca sa te detasezi de sfatul ala ca fiecare esec trebuie sa te impinga sa vrei sa reusesti mai tare. Uneori un esec inseamna sa tragi pe dreapta, cat mai in dreapta, sa te dai jos din masina si sa accepti ca a conduce nu e pentru tine.</p><p>Simplu ca buna ziua.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=22a99c7e5eed" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Multiplele cai de intrare in Dumnezeu sau de ce meditatia poate nu e pentru tine]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/multiplele-cai-de-intrare-in-dumnezeu-sau-de-ce-meditatia-poate-nu-e-pentru-tine-dfa66d20ae4d?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/dfa66d20ae4d</guid>
            <category><![CDATA[spirituality]]></category>
            <category><![CDATA[meditation]]></category>
            <category><![CDATA[yoga]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Tue, 10 Apr 2018 13:17:31 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2018-04-10T13:17:31.662Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/800/1*3nIIAulDtSD6PJG2sUVopw.jpeg" /></figure><p>Acum vreo 3 ani un prieten ma invita sa tin un workshop pentru o asociatie de studenti. Trebuia sa fie despre public speaking, dar interesul a fost asa de mare, incat subiectele pe care le-am abordat au fost extrem de diversificate. Tin minte cum era in mijlocul oamenilor, vorbeam si energia curgea prin mine lin, armonios. Nu simteam ca era o strategie in ideile mele, ci pur si simplu un flux ma strabatea, iar eu eram doar canalul de manifestare a fluxului. Probabil experienta aceea a fost cea mai frumoasa din cate am avut in cariera mea apusa de speaker. La naiba, poate a fost cea mai frumoasa de cand fac umbra pe planeta asta. Anii au trecut, ocupatia de speaker m-a abandonat, iar, lasat in incertitudine, am abordat cu sfintenie meditatia si in genere orice practica spirituala cu premisa fericirii continue.</p><p>Stii ca prin cercurile de dezvoltare personala se peroreaza destul de enorm despre cat de important e sa-ti stabilesti niste obiective, pe care sa le asterni pe o jalba, si sa muncesti zilnic pentru indeplinirea obiectivelor alora. Io prin perioada de care iti spun, stand cu foaia in fata si cu pixul nemiscat in mana, mi-am dat seama ca nu exista un mare interes pentru indeplinirea nu stiu carui obiectiv maret. Am impresia ca ai si tu momente in care realiezezi ca singurul tau obiectiv e sa fii fericit. Ca de fapt dupa asta urli prin orice activitate pe care o faci, si ca activitatea e doar un pretext pentru urmarirea fericirii.</p><p>Astfel, cu concluzia fericirii in minte, am pornit in meditatie. Gasesti pe google rapid despre ce inseamna procesul, nu iti voi irosi clipele detaliandu-l aici. Anii au trecut, iar dupa sacii de ore de meditatie facute, nu am curajul a spune ca am retrait vreodata o experienta meditativa de asemenea calibru ca si fericirea simtita atunci cand am tinut discursul amintit la inceputul articolului.</p><p>Alan Watts il intreaba odata pe Joseph Campbell care e “yoga” lui. Adica care e practica spirituala pe care o urma Campbell. Acesta din urma, raspunde:” Subliniez carti. Cam asa abordez spiritualitatea”.</p><p>Tot Campbell s-a remarcat prin faptul ca singurul lui sfat dat oamenilor a fost “urmeaza-ti fericirea”. Adica du-te inspre locul in care gasesti fericirea. Odata ai simtit fericirea, dupa care ea te-a parasit. Du-te dupa ea, in locul in care ea e acum. Fericirea lui era sa citeasca despre mitologie, lucru care l-a facut faimos in secolul 20. Starea obtinuta in momentul in care citea era propria s-a practica spirituala.</p><p>Sfatul asta cu “urmeaza-ti fericirea” l-am auzit acum multi ani si cumva a ramas in memoria mea prin simplul fapt ca ii simt pe undeva adevarul. Asta pentru ca dupa ceva ani de meditatie nu am gasit fericirea pe care o caut. La cautare nu pot renunta, pentru ca e inerent omului a cauta fericirea. Poate spune ca renunta la cautare, dar de fapt nu o face niciodata.</p><p>Poate astfel meditatia nu e neaparat unghiul din care ar trebui sa tintesc inspre fericire. Intreband-o pe o tipa foarte spirituala acum cateva luni, dupa ce s-a uitat prin astrele mele, despre locul in care mi se gaseste fericirea, ea imi zice:</p><p>“Tu iti gasesti fericirea in a face ceva.”</p><p>Bineinteles, ca un tip cu multa spiritualitate citita si studiata, raspund:</p><p>“Pai stai, cum adica, pai nu e universal valabil ca fericirea o gasesti in meditatie, atunci cand te conectezi cu Dumnezeu? Cam toti marii maestri spirituali sustin asta. Nimeni nu zice ca il gasesti pe Dumnezeu atunci cand joci fotbal.”</p><p>Se uita la mine, iar pe un ton calm, asemnator sahistului care stie ca e la o mutare de sah mat, iar adversarul se zbate intr-un efort sisific, zice:</p><p>“Poate ei asa au gasit-o. Tu nu esti ei. Tu ai calea ta. Nu te lua pe caile altora.”</p><p>Am simtit ca avea dreptate atunci. Si totusi nu am ascultat-o, pentru ca e nevoie de mult curaj sa mergi pe un drum deloc pavat, pentru ca se presupune ca ala ar fi al tau. Am preferat inca cateva luni sa abordez varianta comuna a fericirii, iar in ultimele zile am simtit din nou ca bat la usi perpetuu inchise, indiferent ce efort as face.</p><p>Asa ca am deschis laptopul, am scris in browser medium.com si am inceput a scrie articolul asta. Pentru ca imi aduc aminte ca acum multi ani, pe cand marsaluiam cu blogul fiiputerea.ro, scrisul imi facea mare placere. Iar poate ca asta e yoga mea.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=dfa66d20ae4d" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Legatura subtila intre Dinamo Bucuresti, spiritualitate si relatiile de iubire intre oameni]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/legatura-subtila-intre-dinamo-bucuresti-spiritualitate-si-relatiile-de-iubire-intre-oameni-2db9ac4a03bc?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/2db9ac4a03bc</guid>
            <category><![CDATA[iubire]]></category>
            <category><![CDATA[yoga]]></category>
            <category><![CDATA[dinamo-bucuresti]]></category>
            <category><![CDATA[spirituality]]></category>
            <category><![CDATA[personal-development]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 17 Sep 2017 12:30:41 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-09-17T12:50:06.266Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/720/1*HKQYI2kPeGuiNhhJY1ppUg.jpeg" /></figure><p>De pe la inceputurile lumii, pe cand Eva iesea din coasta lui Adam, a rasarit in mintea omului intrebarea, perfect legitima, “ ce virtute mentine oamenii laolalta timp de ani buni, ce determina soliditatea relatiilor cu cei din jurul nostru?”</p><p>Aseara eram la un chef prin Piata Muzeului, adica in centrul Clujului. Cativa prieteni vorbeau cu niste tipi din Anglia pe care nu ii cunosteam, si probabil nici ei, dar veselia distruge orice impediment in vederea initierii unei conversatii. Ei vorbeau cu spor, eu stateam izolat, ma uitam la oamenii cum treceau pe strada, mai pe picioarele lor, mai pe picioarele altora. Nu voiam sa le disturb conversatia. Asteptam sa fiu invitat sa vorbesc, altfel nu intram brusc intr-o conversatie. Dupa vreo 15 minute de povestit, una dintre prietene imi face cunostina cu britanicii. Accent de Irlanda nu foarte puternic, inteligibil pentru un individ care si-a pus bazele in engleza in judetul Bistrita-Nasaud. Deci facem cunostinta si vorbim imediat despre fotbal. Imi zice unul dintre ei ca tine cu Liverpool de cand era mic. Il intreb de ce. Zice ca iubeste fenomenul de traditie si de fidelitate fata de o idee, un concept, o emotie. Iar Liverpool insuma toate aceste caracteristici. Vorbim imediat despre celebrul cantec “you’ll never walk alone”, imnul echipei. In mod concret, imnul spune ca indiferent de intemperiile vietii, indiferent de soarta echipei, tu, Liverpool, nu vei fi vreodata singura. Indiferent ce va fi, eu voi fi cu tine. Nu il interesa pe englez ca Liverpool nu a mai luat un campionat de 3 milenii sau ca mercenarii aleg calea banilor si nu a traditiei si iubirii fata de echipa. Nu il interesa ca Liverpool a cam devenit o echipa mediocra din Anglia. Atasamentul fata de echipa trascede aceste aspecte.</p><p>Deseori mi-am asumat public ca sunt dinamovist. Am spus-o la emisiuni televizate, am spus-o la facultate, oricand s-a ivit ocazia si cineva manifesta interest fata de pasiunea asta a mea. Am fost in galerie, am cantat “cei ce sunt dinamovisti”, nu am putut sa dorm noaptea dupa o infrangere, mi-am imbratisat tatal de fericire ca mi-a calauzit drumul spre fenomenul Dinamo.</p><p>Iar dupa toata teoria asta zemoasa, lumea ma intreaba de unde vine iubirea, de unde vine afectiune si pasiunea pentru Dinamo. Si mai mult de atat, cum se imbina faptul ca practic yoga si meditatia de vreo 3 ani cu ideea de a urla la meciuri, de a injura echipa adversa, de a-mi manifesta public bucuria cand Steaua pierde? Ar trebui sa fie o contradictie, nu? Adica cand esti spiritual ar trebui sa fii impersonal , detasat, nepartinitor, nu?</p><p>La un anumit moment in viata, apare pe poteca ta un om drag, n-are importanta daca e iubita sau prieten (amic). Toti suntem loviti de asta, prin natura omului de a dori sa fie legat de altii cu care bate pe aceeasi vibratie. Astfel, omul acela e painea lui Dumnezeu in ochii tai. Va petreceti, radeti, totul merge bine. La un moment dat, coechipierul tau greseste, o face de oaie, esueaza in ceva major pentru el si e la pamant. Prietenia cu acel om va ramane intacta, vei fi dezinteresat de infrangerile lui daca baza relatiei nu a fost formata din victorii sau infrangeri, ci din iubire, empatie si fidelitate.</p><p>Pentru ca la acest capitol clacam multi. Suntem la bine langa cineva, la rau ne tiram cat mai departe cu viteza luminii. Putini sunt cei care stau langa tine neconditionat, sederea lor putand sa fie si din umbra. Acei oameni, care raman langa tine no matter what sunt cei neinteresati de statutul, farmecul sau prosperitatea ta. Ei te iubesc si atat. Nu te iubesc pentru ca. Te iubesc si punct. Acea iubire neconditionata isi are numele de fidelitate.</p><p>Iar prin fidelitate sa nu se inteleaga vreo posesivitate, vreo taiere voluntara a optiunilor vietii doar pentru a-l impresiona pe celalalt si a-l sechestra in viata ta. Vorbim de fidelitatea iubirii, un pilon deseori invizibil, care permite celuilalt sa existe in mod deliberat, dupa propria-i conduita si valori, sa-si infrunte propriile esecuri, sa-si celebreze victoriile. Iar bineinteles, la momentul potrivit, sa spuna “ba, esti prost daca faci asta”. E de datoria iubirii sa spui “ba, esti un dobitoc imens daca ai de gand sa lasi lucrurile in felul asta.” E de datoria iubirii fidele sa fii prezent eminamente cu toata fiinta ta langa celalalt si sa-l consiliezi inspre ce decizie sa ia, in acelasi timp nepresandu-l, permitandu-i sa-si infrunte viata cu propriile convingeri.</p><p>Dinamo nu mai e de mult o echipa mare. Dinamo bineinteles ca nu e cea mai titrata sau mai iubita echipa din Romania. Nu imi place sa o ard fanatic, zicand orbeste ca noi suntem cei mai cei, cand realitatea faptica dovedeste contrariul. Dinamo se zbate in mediocritate, Dinamo se ineaca la mal ca o minoritate din Romania. Si, fratilor, sa mor daca chiar conteaza asta. Nu ma intereseaza o iota ca suntem praf. Nu ma intereseaza ca nu eram inca pe clasa a cinea cand am luat ultimul campionat. Nu pentru asta iubesc Dinamo. Nu iubesc fenomenul pentru victoriile sale. Orice victorie, ca orice lucru lumesc de altfel, vine si pleaca. Uneori poate iti mai aduci aminte de reusita, dar de obicei e uitata, pentru ca e o maladie grava sa traiesti din amintirea vremurilor trecute. Nu poti iubi ceea ce este daca esti cu atentia tot timpul distribuita pe ceea ce obisnuia, candva, sa fie. Nu poti iubi un om daca te gandesti cat succes avea el in trecut si ce mare caracter era. Iubirea se poate manifesta doar acum, aici, amintirile jucand doar un rol auxiliar, dar in final nimeni nu ramane langa tine pentru victoriile din viata ta. Vezi in relatiile de cuplu cum un partener pleaca, dupa ce celalalt pierde tot. Si iti dai seama ca nu e mare diferenta intre cuplu si iubirea fata de Dinamo, ambele putand exista doar cand indragostirea s-a produs printr-un fenomen independent de statutul, faima sau carisma partenerului. Ce ne uneste nu e cat de grozavi suntem, ci cat de mult rezonam ca trairi, emotii, energii subtile. Ce ne va tine laolata va fi revenirea la acea stare de iubire latenta, ce transcede continutul vietii, iubire care nu te poate lasa sa pleci, pentru ca ea nu insasi nu pleaca, ea existand “fie ca e vreme buna, fie ca e vreme rea”.</p><p>Un moment de cotitura ce a definitivat starea de fidelitate pentru Dinamo s-a produs cand, prin 2012, la un meci acasa impotriva lui Metalurg Donetsk, eram condusi cu 3–0. Iar atunci, in minutul 90, tribunele au inceput sa cante “Cei ce sunt dinamovisti.” Un cantec ce spune, simplu, ca tristetea nu va fi vreodata starea noastra dominanta, atat timp cat inima e in Dinamo. Nu stiu cat ati plans la Titanic, dar sigur, de plutea vasul in apele lacrimilor mele de bucurie, nu se mai realiza vreodata capadopera asta cinematografica.</p><p>Acum un an de zile eram la meci, bineinteles, in galerie. M-am intalnit cu Silvanu, un suporter fanion pentru tot ce inseamna iubire si daruire fata de Dinamo, in varsta de vreo 50–60 de ani. Daca citeste acest articol, si stiu ca o face, sa stii, caine, ca esti un model pentru mine. Imi rememoreaza ceva evenimente din trecutul indepartat al lui Dinamo, unul plin de glorie, momente pe care eu doar le auzisem, pentru ca am impresia ca parintii mei nici nu avusesera prima intalnire pe atunci. Si imi spune:” Ba, Serban, faza e ca acum sunt mult mai fericit ca atunci, desi atunci noi eram mare scula. Nu stiu cum sa-ti explic, dar mediocritatea asta din ultimii 10 ani m-a unit si mai tare de Dinamo. Nu stiu cum se face ca iubesc Dinamo acum la greu, mai mult decat o faceam odinioara.”</p><p>Oamenii apropiati mie m-au laudat, deseori, pentru faptul ca sunt fidel. Si poate e in natura mea de scorpion sa nu ma las influentat de iluziile efemere ale vietii. Dar adevarata fidelitate, adevarata camaradenie si prietenie s-a format prin Dinamo. Cu Dinamo am invatat sa iubesc, cu Dinamo am invatat ce inseamna sustinerea necoditionata, chiar daca acea sustinere inseamna sa ii plasezi o palma peste ceafa celuilalt si sa-i spui sa-si revina. Iubirea asta are multe forme. Iubirea uneori inseamna sa dispari din viata celuilalt pentru a-l lasa sa ia, neinfluentat, cele mai bune decizii pe care le considera el adecvate propriei conditii, iar dupa aceea sa revii ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, pentru ca, in realitate, doar nu ati vorbit, dar ati comunicat la nivelul iubirii, ce transcede distantele fizice sau temporale. Iubirea uneori inseamna sa critici, sa pui sare pe rena intocmai pentru a purifica rana. Iubirea nu e doar imbratisare si filmele romantice de vineri seara. Sunt si astea parte, dar nu parte intrinseca din tot fenomenul afectiunii fata de celalalt.</p><p>Fidelitatea se invata. E mestesug intens, solicitant. Solicitant pentru partea falsa din tine, pentru ego-ul ce vrea sa se desparta de infranti, cochetantand cu victoriosii. Elimanand treptat ego-ul, isi face aparitia ce e mai demn si mai frumos in noi ca fiinte infinite. Iar aici afluentii, pe numele lor Dinamo, iubire si spiritualitate, se varsa in fluviul numit “viata”, si determina acest fluviu sa curga intens, calm si plin de luciditate</p><p>Tu, cel adevarat, vei fi mereu fidel, daca la baza relatiei cu celalalt e iubire. Iubire si atat.</p><p>P.S.: Un articol dedicat nebunilor frumosi ai stadioanelor, indiferent de echipa ce o sustin, precum si un articol dedicat iubitei sau camaradului tau care, vazand ca esti ingenuncheat, a ingenuncheat langa tine, te-a luat de mana, si v-ati ridicat impreuna. Celor care stiu ca tot ce a fost vreodata e iubire si tot ce e construit pe temeiul ei va dainui pana la moarte. Si dincolo de ea.</p><p>Doar Dinamo Bucuresti.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=2db9ac4a03bc" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[De ce nu ai incredere in tine, chiar daca reciti Luceafarul pe baza de afirmatii pozitive?]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/de-ce-nu-ai-incredere-in-tine-chiar-daca-reciti-luceafarul-pe-baza-de-afirmatii-pozitive-ce393a53ebbe?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/ce393a53ebbe</guid>
            <category><![CDATA[mindfulness]]></category>
            <category><![CDATA[spirituality]]></category>
            <category><![CDATA[yoga]]></category>
            <category><![CDATA[meditation]]></category>
            <category><![CDATA[romania]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 03 Sep 2017 08:09:30 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-09-03T11:38:15.298Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/960/1*H4opLSq58_mkkudzTb4-VA.jpeg" /></figure><p>Intai un rand de aplauze pentru titlul asta. Nu stiu ce simtiti voi fata de el, dar eu cad intr-un sentiment de admiratie.</p><p>Deci azi e pe baza de incredere de sine, ca tot mi-a adus la fileu o capricoarna tanara intrebarea asta. Cum se face ca dau impresia, mai nou (si mai vechi, fie vorba intre noi), ca tot timpul sunt plin de incredere de sine?</p><p>In mod normal, as fi tentat sa o bag pe asta cum ca am trecut prin multe evenimente in viata mea care m-au obligat sa am incredere de sine, ca altfel ma scufundam. Da, nu pot sa zic, la nivel superficial s-a creat o incredere de sine in momentul in care am vazut ca am putut supravietui si uneori cuceri evenimentele nu prea usoare din propria-mi existenta.</p><p>Dar in adancul situatiei, adica motivul pentru care tot timpul dau impresia ca sunt ok e pentru ca, mai tot timpul ( decat 90–95 % din timp) sunt ok, adica vesel, binevoitor, et cete ra.</p><p>Iar aceasta stare de bine nu provine dintr-un sirag de afirmatii pozitive pe care mi le-am spus in fata oglinzii. Asta pentru ca am o minte destul de sceptica, care are deseori mari probleme cu a crede vorbe rasuflate. De aia, nu a mers vreodata sa zic faza cum ca “sunt destept” daca aveam puternica credinta ca realitatea e invers. Deci la mine nu a mers asta cu spune ce vrei sa fii si vei fi. Pentru unii e aur cazut din stele, pentru mine e râgâială după mici si cola dietetica.</p><p>Adevarata cauza pentru care am incredere de sine e ca m-am lepadat, intr-o semnificativa masura, de sine. De acel sine fals, care pretinde ca el este un anumit lucru, ca el sufera din cauza unui anumit lucru. Sentimentul ca tu esti actorul principal in propria existenta e exact dezbinarea pe care toti oamenii o sufera, dezbinarea din intreg si, implicit, din Dumnezeu. In momentul in care te vezi ca o unitate de existenta individuala, incepi sa iei in mod personal acuzele ce ti se aduc, tresari la o lauda pentru ca ai impresia ca despre tine e vorba. Aceasta impresie ca despre tine e vorba provine din identificarea cu corpul. Daca intreb 100 de oameni cine sunt ei, o gramada o sa-mi zica ca sunt ingineri, parinti si alte functii si statuturi. Daca le zic sa imi spuna cine sunt ei in absenta celor prezentate mai sus, imi zic ca sunt reunirea dintre minte, corp si suflet. Adica o ard dintr-o data mai pe reunire, mai pe suflet, ma rog.</p><p>Bine, in concret nu are vreo importanta ca baga si sufletul in context, pentru ca, atat timp cat te identifici cu mintea si cu corpul, sufletul chiar nu are vreo legatura in ecuatie, pentru ca identificarea cu el, care, in teorie, ar fi una pozitiva, nu se va face vreodata simtita. Bine, tot astia mai folosesc des unitatea frazeologica:” Fa ce iti spune sufletul.” Si io raman in momentele alea nemiscat, confuz ca atunci cand una imi zice ca vrea sa fim doar prieteni, pentru ca nu inteleg de unde sa iau sufletul ala ca sa stiu ca de la el vine o anumita intentie ce se vrea mai apoi materializata.</p><p>Astfel majoritatea ne identificam cu mintea si corpul, iar cand cineva ne ataca sau ne lauda o caracteristica a corpului, a gandirii, a paradigmei de viata, noi identificandu-ne cu corpul si mintea, iar cele enumerate mai sus avand provenienta in minte si corp, avem impresia ca se vorbeste exact despre noi.</p><p>Si de aici rasare deseori suferinta, adica neincrederea de sine, pentru ca exista credinta intr-un sine fals, alcatuit din elemente reversibile (minte-corp), cu o existenta efemera, un sine desprins din tabloul perfect omogen al existentei.</p><p>Acuma in teorie tot ce am zis e corect. Concret, cum trebe aplicate astea ca sa nu mai suferim. Ei bine, e clar ca, pentru a nu mai suferi e necesara lepadarea de sine. Nu de prosti tot scriu aia prin Biblie ca trebe sa te lepezi de sine pentru a accede in Imparatia Cerurilor. Ma rog, asta cu Imparatia Cerurilor e de umplutura, mai mult bagata la deruta, pentru ca iti da impresia ca acolo sus o sa fii fericit, iar aici, e cu tristete si jale. In mod normal nu se face distinctia intre viata grosiera si cea eterna, asta pentru ca toate sunt una. Dar din nou, teoria chiar nu conteaza. Ideea semnificativa ce trebuie retinuta e ca sinele egotic are tendinta de a se confunda cu elementele din jur, pierzandu-si astfel adevarata identitate. E ca si cum ai fi un actor de teatru si ar trebui sa interpretezi rolul unui personaj caruia tocmai i-a murit familia si nu i-a ramas nimic dupa ea pe certificatul de mostenitor. Deci ar trebui sa te confuzi cu tristetea lui, pentru a da impresia veridicitatii personajului. Dar dupa ce se termina piesa, mergi la cabine si ai iesit din pielea lui, nu te mai confuzi cu proprile-i drame. Durerea egotica se produce in momentul in care duci rolul mai departe de contextul necesar in care trebuie aplicat, uitandu-ti adevarata identitate. Astfel, ego-ul creste in momentul in care bagi in tine cu kilogramul afirmatii pozitive, indiferent cat de nobile ar fi acestea. Asta pentru ca atribui niste insusiri unui sine ce se va atasa de ele crezand ca, dintr-o data, a devenit exact ca ele. De aia, in momentul in care reciti toata ziua in oglinda ca esti destept, iar cineva te ataca si zice ca esti prost, ai tendinta de a te apara, pentru ca simti ca s-a vorbit exact despre tine. Astfel sinele s-a atasat de o notiune, de un concept, s-a confundat cu acel concept si implicit si-a pierdut identitatea. Astfel, lepadarea de sine se produce in momentul in care sunt ucise conceptele ce deviaza de la natura autentica a sinelui.</p><p>Deci cum ne lepadam de sine. Simplu, printr-o practica spirituala facuta in regim continuu, ori printr-un eveniment tragic din viata ta, care te va baga in depresie si care te va distruge cu scopul purificarii si reconstruirii. Au fost cativa oameni care s-au iluminat prin suferinta, gen Sfantul Ioan al Crucii, care a facut, de-a lungul vietii, tot ce era posibil pentru a suferi la nivel lumesc, gasind astfel singura scapare in non-lumesc, non-material, adica in Dumnezeu. Deci se autoflagela, tinea post dur, nu dormea, facea orice pentru a suferi. De altfel, in crestinism se reitereaza, ca un laitmotiv, ca omul se mantuieste (ilumineaza) doar prin suferinta, asemeni lui Iisus pe cruce. Nu cred ca asta e singura modalitate, dar in mod cert e una din modalitati. Adica suferinta poate fi folosita sub forma de calauza, nicidecum ca scop principal, cum majoritatea suntem programati a crede. Tot asa l-a simtit pe Dumnezeu si Nicolae Steindhart, in durere profunda, in inchisoare.</p><p>Desi se zice ca suferinta e cea mai rapida cale inspre iluminare, e grea ca naiba, deci nu e capul meu de lista.</p><p>In schimb, in pole position se claseaza o practica mai normala, realizabila, ce implica mai mult efort si mai putina suferinta. Adica meditatia/ rugaciunea. Pun semn de egalitate intre cele doua intrucat, desi modalitatea lor de realizare e un poco diferita, in concreto au aceleasi principii si te duc in acelasi loc. Bine, sincer sa fiu, omul spiritual va trai o imbinare intre cele doua modalitati, adica va suferi si, pentru a eluda suferinta, va apela la meditatie sau rugaciune.</p><p>Meditatia sau rugaciunea distrug sinele fals, adica te ajuta sa te lepezi de stimabilul impostor numit ego. Bine, acuma e posibil sa nu intelegi mare lucru din ce am indrugat pana acum in textul asta si ma cam doare pe cusatura, pentru ca nu e necesar sa intelegi acum. Sau poate intelegi dar nu rezonezi. Nu-i bai, revii tu la el daca vei simti vreodata ca ai nevoie. Se poarta totusi in dezvoltare personala faptul asta ca ego-ul e de folos. Ma, da, e de folos, dar intr-o cantitate extrem de mica. Adica trebe un pic, cat de cat, sa stii cum te cheama si asa, deci un pic de identificare cu unitatea structurala corp-minte e necesara pentru viata sociala. Nu poti, cand te striga maica-ta sa mergi la ciorba, sa zici ca tu nu esti corpul tau, deci prin urmare nu raspunzi la numele pe care maica-ta l-a dat acestui corp. Adica nu trebuie sa devii idiot, ci doar sa tai preponderenta egotica din viata ta. De altfel, in jnana yoga exista o practica simpla, realizata pentru a schimba sistemul de perceptii referitor la propria identitate. Isi are numele de “neti-neti” si nu are vreo legatura cu horoscopul, ci e o repetitie mentala, continua, a faptului ca tu nu esti corpul tau, tu nu esti mintea ta, tu nu esti cel care face, tu esti cel ce observa miscarea vietii. Si astia de prin India tot repeta asta ca nebunii. Sincer, nu stiu daca functioneaza, nu am aplicat-o vreodata, dar aveti binecuvantarea mea sa o incercati. Bineinteles, e necesar sa precizam ca desi oamenii care o aplica isi dau seama ca ei nu sunt ceea ce aveau din totdeauna impresia ca sunt , nu renunta la obligatiile sociale existente, ci le realizeaza de acum cu o detasare lipsita de vreun element subiectiv ce ar avea nevoie de recunoastere, gratificari, si altele.</p><p>Cam toti o iau pe aratura in momentul in care, desi si-au aflat adevarata identitate, duc lucrul asta la extrem si uita de indatorirea sociala ce exista atat timp cat vrei sa existi in societate. Adica e ok sa o arzi fara ego in contextul in care traiesti prin pestera si vorbesti cu buruienile. E ok, chiar nu e nevoie de ego. Dar daca alegi sa ramai in lume, nu poti sa scrii, in loc de numele tau la examen, ca tu esti “absolutul ce se manifesta prin efemer”. Da, e misto, dar inaplicabil. De aia zicea bine Epictet ca “fizoloful nu trebuie sa o arda filozof cu nefilozofii.” Adica nu te dai mare spiritual cand nu e cazul.</p><p>Ok, am deviat un pic de la subiect, dar asa imi place mie, sa o dau cu manta, ca sa revin din nou in paine (fmm, nici aici nu scap de carbohidratii simpli). Deci meditatie, lepadare de sine si vei incepe, incet, al nabii de incet, sa o duci mai bine, si, implicit sa ai mai multa incredere de sine. Nu ma violati cu intrebari cu ce meditatii sa faceti, ca eu inca sunt identificat cu propriul stomac si aceasta simte ca urmeaza sa vomite daca mai aude una de-asta.</p><p>Bun, asta fuse articolul. Dati cu share, cu inimioare si tot tacamul. Va pupa Jean.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=ce393a53ebbe" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
        <item>
            <title><![CDATA[Un text de bun simt despre vegetarianism si veganism de la un fost vegetariano-vegan]]></title>
            <link>https://medium.com/@serbangroza/un-text-de-bun-simt-despre-vegetarianism-si-veganism-de-la-un-fost-vegetariano-vegan-9b6f4210414?source=rss-1eb6485bf2cc------2</link>
            <guid isPermaLink="false">https://medium.com/p/9b6f4210414</guid>
            <category><![CDATA[meditation]]></category>
            <category><![CDATA[vegetarian]]></category>
            <category><![CDATA[vegan]]></category>
            <category><![CDATA[self-improvement]]></category>
            <category><![CDATA[spirituality]]></category>
            <dc:creator><![CDATA[Serban Groza]]></dc:creator>
            <pubDate>Sun, 20 Aug 2017 09:16:13 GMT</pubDate>
            <atom:updated>2017-08-20T14:15:32.622Z</atom:updated>
            <content:encoded><![CDATA[<figure><img alt="" src="https://cdn-images-1.medium.com/max/1024/1*Ucq8TvNryn5IrsDjnM0J3A.jpeg" /></figure><p>Totul e viata, existenta si nimic altceva. Nu exista moarte, doar descompunere si ulterior recompunere in altceva, adica intr-o forma diferita. Nimic nu dispare, totul ramane.</p><p>Si cu inceputul asta filozofic debuteaza discutia despre vegetarianism si veganism. Ca toata chestiunea sa detina un pic de context, lasa-ma sa iti spun ce m-a determinat sa devin vegetarian si mai apoi vegan si, ulterior, sa renunt la ambele.</p><p>Sunt scorpion cu ascendent in gemeni, adica dominat de o natura sexuala foarte puternica si, in subsidiar, de o minte creativa, foarte agitata, deseori paranoica si dezorganizata. De mic am avut probleme de concetrare si de gestionare a emotiilor, cred eu datorita celor doua tendinte inscrise in stele.</p><p>Alimentatia mi-a fost tot timpul problematica, viciul meu fundamental fiind reprezentat de zahar. Iar ca orice viciu, daca nu-l ai, suferi, iar dupa ce ti-l satisfaci, suferi si mai tare. Deseori traiam nevoia disperata de zahar, mi-o potoleam prin ceva dulce, dupa care sufeream de pe urma lipsei de claritate mentala generata de un indice glicemic mic ce dintr-o data exploda, ducand astfel la un amalgam de emotii si ganduri. Problema zaharului e ca te formeaza ca o persoana inclinata inspre vicii, intocmai pentru ca zaharul stimuleaza exact centru sexualitatii, care, nesatisfacut, isi cauta refugiul in tot felul de alte manifestari, obsesii si asa mai departe.</p><p>Prin 1 ianurie 2017, dupa o depresie grea de peste un an, am simtit cum universul imi spune ca e necesar sa fac schimbari inspre apropierea de scopul meu fundamental, si anume trairea extazului interior al vietii, independent de evenimentele exterioare, adica fericirea permanenta. Dorinta de a fi fericit tot timpul mi-a dominat ultimii ani din viata, trecand pe plan secundar orice alta dorinta, oricare ar fi natura ei. Nu m-a interesat niciodata sa aflu cine sunt, nu m-a interesat niciodata sa aflu sensul vietii, interesul primordial a fost acela de a fi fericit in continuu si nimic altceva pe deasupra.</p><p>Astfel, tot ce am facut in ultimul timp a fost sa imi raliez activitatile zilnice in vederea implinirii acestui deziderat. Am facut tone de ore de meditatie, rugaciune, am mers in Roma special pentru a ma ruga la un templu hindus, deci, din perspectiva practicii spirituale, eram pe drumul cel bun.</p><p>Insa am constietizat, de ceva timp, ca nu poti sa fii fericit si calm dupa ce bagi 15 aripioare de la KFC sau dupa ce infuleci 70 de centimetri in inaltime de clatite cu finetti. Da, traiesti o anumit placere, dar ea dispare repede, lasand in urma ei un individ lipsit de concentrare, ramolit, fara energia necesara de a urma flow-ul etern al existentei. Deci, degeaba te rogi si toate nebuniile, pentru ca, daca bagi in tine rahat si nu esti alchimist, vei scoate acelasi lucru din tine, nu doar fiziologic, ci si la nivelul emotiilor si atitudinilor fata de viata.</p><p>Deci la inceputul lui ianuarie 2017 am simtit ca dieta mi-e precara, ca ma incetineste. Ulterior, in vis, mi-a aparut mesajul ca trebuie sa devin vegetarian. Nu radeti, zodiile de apa ( scorpioni, pesti, raci) comunica cu Divinul pe calea intuitiei si a visului. Zodiile de aer, pe ailalta parte, sunt de la sine intelctuale, deci Dumnezeu comunica cu ele prin inteligenta lor nativa. Dar asta e alta poveste, deci vis despre vegetarianism, a doua zi ma las de mancat carne. Nu a fost mare problema, pentru ca niciodata nu am fost obsedat de carne, o mancam zilnic, dar nu era o nevoie de care sa depinda intreaga mea stare de bine. Pentru urmatorele 7 luni am fost vegetarian deplin, nu am mancat deloc carne( cu exceptia unei crize de nervi cand am bagat vreo 3 mici la un prieten acasa), dar am dat-o bine pe lactate, dulciuri si alte nebunii aferente. Incet, incet, m-am ingrasat vreo 8–9 kilograme, adaugand astfel pe lista zodiilor de apa si balena. Claritatea mentala nu era cine stie ce, dormeam undeva la 12 ore pe zi ( pentru ca eram epuizat de pe urma amestecului de oua, branza, dulciuri si retur), deci nimic fenomen. Practica spirituala era stagnanta, asta pentru ca in continuare infulecam alimente ce imi ridicau indicele glicemic si astfel mintea era incapabila de concentrare. Dupa cele 7 luni, am hotarat sa devin vegan, eliminand astfel ouale si lactatele din alimentatie. Dupa doua zile de sevraj, am inceput sa-mi revin, energia era un pic mai buna, dar dormeam la pranz ca un animal, pentru ca bagam multi, multi carbohidrati, ca de altfel orice dieta vegana. Faza e ca nu ma puteam abtine de la bagat clatite si tot felul de batoane care, desi vegane, contineau mult zahar. Practica spirituala mi se imbunatatise, dar, datorita cantitatii imense de zahar, eram lovit de frici puternice, anxietati iesite din comun. Bineinteles, eram 90 la suta din zi fericit, dar ramanea 10 la suta care imi indica faptul ca inca scopul nu fusese atins.</p><p>Excitatia sexuala era apoteotica, aproape dureroasa, din nou o consecinta a zaharului in exces, ce alimenteaza pornirile umane, ducandu-le inspre tendinte animalice. Faptul ca ma gandeam doar la sex era un impediment pentru practica spirituala, unde atentia trebuie sa iti fie pe mantra, meditatie, rugaciune, sau pe orice ai ales sa-ti plasezi concentrarea.</p><p>Astfel, eram constient de un calcul simplu: lactatele in general nu imi fac bine, ma ingrasa excesiv, reduc claritatea mentala si ma amortesc. Zaharul provenit din carbohidrati si el ma distruge, ma face sa fiu un iepure in calduri, dupa care sa zac ramolit pe canapea si sa mormai, cu ultimele puteri spirituale, cate o mantra, o injuratura sau ce vine pe fir Divin. In acelas timp, nu pot renunta definitiv la zahar (specifiul dietelor ketogenice), pentru ca din totdeauna am avut un indice glicemic minuscul, care imi altera starea de bine, creand hipoglicemii si, in general, incapacitatea de efort fizic.</p><p>Faza e ca, in momentul in care incepi sa o arzi pe spiritualitate, cu rugaciuni, mantre si nebunii, incepi sa devii un punct de atractie mai puternic. In sensul ca intentia odata setata se indeplineste mult mai usor, pentru ca energiile grosiere din propriul corp au fost elevate, ridicate inspre centrii superiori ai fiintei. Deci dorintele ti se indeplinesc mai usor, ca sa n-o dam atat de profund, pentru cei nepasionati de profunzimi, adancituri, stramtori, continuati voi. Asa ca mi-am setat intentia, la ceas de seara, inainte sa adorm, pentru a primi ghidaj divin cu privire la ce dieta sa urmez. A doua zi, sau a treia, nu stiu cum am dat pe facebook de dieta paleolitica. O stiam de ceva timp, nu prea am luat-o in seama, dar cercetand specificul ei, vedeam ca interzice lactatele si orice forma de carbohidrati, in afara de fructoza provenita, ati ghicit, din fructe. Se baga carne, oua, legume, fructe, seminte si se elimina orice forma de faina, paste, cartofi, fasole, miere, zahar, orice contine carbohidrati, in afara de fructe.</p><p>Si aici s-a strigat Evrika. Pentru ca era exact ceea ce aveam eu nevoie. A fost pusa in aplicare din a doua secunda, iar acum, la nu mult timp dupa ce o urmez, traiesc probabil apogeul claritatii, profunzimii si tot ce vreti voi. Practica spirituala merge genial, tendintele sexuale s-au echilibrat, cateva kilograme au plecat fara efort. Dulcele il iau din fructe, nu am caderi de energie, ceas elvetian, ce sa mai.</p><p>Deci, fratilor, am revenit la carne, ca aici e buba pentru cei mai multi frati vegetarieni si vegani, care stau acum nervosi si imi condamna decizia, unii dintre ei cu argumente stiintifice, pe care le respect, dar nu le iau in seama. Asta pentru ca e necesar sa vezi ce are nevoie organismul tau, fara a te baga in tot felul de clasificari bazate pe tendintele generale ale populatiei. E posibil ca stimabila carne sa iti faca rau, de aceea ar trebui sa o elimini. Sau, daca nu ai o problema cu zaharul, sa bagi saci in tine, poate pentru ca asta reprezinta pentru tine praful zeilor. E vital sa nu te bagi in vreo categorie, ci sa iti observi tendintele propriului corp si de acolo sa iei cele mai bune decizii, in acord cu el. Asta pentru ca desi unii negam corpul, el e unealta care ne duce la reunirea cu Dumnezeu. Practica spirituala porneste din corp si mai apoi transcede corpul. Dar fara un punct de pornire solid, nu se poate ajunge la nicio transcedere, eventual un purgatoriu in care nu mai stii pe unde sa o iei. Deci vegetarianismul poate sa fie ideal sau execrabil pentru tine. Stai si vezi, nu te grabi. Tendinta la noi la romani e sa sarim imediat dupa ce ni se pare mai luminos, mai stralucitor. Si e ok, mergi si vezi, dar odata mers nu e obligatoriu sa ramai in acel loc, daca nu iti satisface scopul vizat. Deci vezi ca nu astepti la rand sa cumperi tigăi, care sunt universal de folos pentru toata lumea. Aici vorbim despre chestii particulare, pe care niciun studiu nu le poate adapta propriilor tale nevoi.</p><p>Si acum o bagam cu dedicatie pentru aia care sunt vegetarieni pe baza de tendinte spiritituale, etice, civice. Imi incep pledoaria prin a spune ca niciodata nu mi-a pasat, in mod excesiv, de animale, plante, mediu incojurator. Le-am acordat atentia cuvenita fiecareia din ele, dar nu am favorizat, nici discriminat, vreuna din ele. Tind sa cred ca am o atitudine echilibrata, de respect pentru farmecul fiecarei existente, dar nicidecum nu sunt fanatic, partinitor si asa mai departe.</p><p>Si acuma, fratilor, o dam tare: nu exista diferenta substantiala intre a baga cutitul in begerata porcului si a scoate morcovul din pamant. La nivelul formei, adica unde se impotmolesc majoritatea, putem sa comentam ca, da, dom’le, nu e etic, e crima, saracu’ porc, nu se face asa ceva. Ba, da’ cand scoateti morcovul, nu e tot crima? Ca doar il scoateti cu radacina cu tot, deci ii luati viata. Cand taiati o floare din gradina, aia mai sta cu petalele intr-un zambet inca vreo doua- trei zile, dupa care e kaput. Gata, c’est finie la melodie. Deci tot moarte e, la nivel de substanta. La nivel de forma bineinteles ca e diferit, ca porcul urla, morcovul nu zice nimic. Si de aici se naste impresia ca e mai etica una ca alta. Cand, de fapt, in esenta, e unu si acelas lucru.</p><p>Mai aud asta, dupa aceea, ca porcul are sentimente. Ma, io nu zic ca nu are, ca vad la Figaro al meu (motan) cum umbla dupa una si daca aia il refuza al meu se supara si sufera si el depresiile dragostei. Dar planta de unde stii ca nu are sentimente? Concret, nu ca abureli. Concret, zi-mi tu, cu juramant pe limba de moarte, ca esti sigur ca planta nu are sentimente. Adica ea sta toata ziua si iti baga oxigen pe tava asa, in doru’ lelii, ca nu are ce face si chiar nu-i pasa daca o omori sau nu, se vede de fapt si pe reactia ei de peste cateva zile, dupa ce ai scos-o din habitatu-i natural.</p><p>Dupa aia mai este si aia care zice ca plantele au vibratie mai inalta, de aia trebe consumate. Deci trebuie sa consum chestii cu vibratie inalta, da? Bun, boss, pai din moment ce are vibratie asa inalta, nu e o crima ca o consum? E ca si cum mi-ai zice ca e infractiune daca fur un uscator de par, dar e perfect legal sa imi introduc in buzunar vreo 17 grame de aur. Adica e gresit sa omor ceva inferior, dar e bine sa omor ceva superior valoric? E mind fuck.</p><p>Pai, bun, dar acuma contra argumentul e ca, de exemplu, cand culegi rosiile din gradina, planta nu moare, ca tu culegi doar fructul, care oricum s-ar descompune daca nu ar fi cules si consumat. De acord, perfect de acord. Dar nici vaca nu moare daca da lapte, nici gaina nu isi da duhul la ultimul ou. Nici nu cred ca are gaina un daily target pe zi de oua si la ultimele trage de ea, sufera, eventual baga un citat motivational si o scoate cumva la capat, pentru ca limitele sunt doar in imagintia noastra si important e sa dream big si alea. Deci sa nu fim cretini, ca daca e pana acolo, animalele care sunt crescute cu scopul de a fi devorate ( vreau sa vad ce impact emotional are cuvantul asupra voastra) sunt mult mai bine crescute decat alea care exista doar pentru a da lapte, oua. Adica, porcul, ca sa creasca, are nevoie de pofta de mancare, ca nu sta nimeni cu pistolul la tampla lui si ii zice:” Ma, daca nu bagi, te impusc, ma!!!”. Si nici raspunsul lui nu cred ca e:” Nu trage, dom’ Semaca! Ma indop acum.” Deci pofta aceea vine natural sau pe baza de steroizi, dar porcul nu sufera, asta e ideea. Bineinteles, sunt total in dezacord cu tot ce inseamna a tortura animalul pentru a-ti da oua, branza sau carne. Nu e frumos, cum nu e frumos nici sa urli la angajatul tau sa-ti dea raportul mai repede, iar daca nu se conformeaza, sa-i dai cu raportorul peste cap. In general, nu sunt de acord cu tortura ca unealta necesara producerii rezultatului.</p><p>Nicaieri prin Biblie sau prin Bhagavad Gita sau prin alte scripturi antice nu e spus, in mod clar:” Nu bagati carne vreodata in voi ca va ia mama drecu.”</p><p>Sorry, dar chiar nu zice. Intr-adevar, sunt recomandate perioadele de post, cu evitarea produselor animale si in general a tot ce inseamna “placerea pantecului”, dupa cum spune Arsenie Boca. De altfel, dieta vegana provine de la Apostolul Daniel, care spune ca e bine sa nu mananci nimic de origine animala timp de 30 de zile pentru purificare. De aici vine si notiunea de “postul lui Daniel” care e exact dieta vegana din zilele noastre. In traditia tantrica o avem pe zeita Kali, care recomanda adeptilor sai sa consume carne, pentru a intelege non dualitatea, adica totul este una ( pe asta nici io nu am inteles-o clar). Printre alti oameni spirituali non vegetarieni se numara Dalai Lama, Eckhart Tolle, dar si calugarii de la muntele Athos.</p><p>Asta pentru ca nu exista moarte. Nu exista moartea caprioarei, nici moartea morcovului. Ambele sau sunt mancate sau se descompun de la sine, dupa care se recompun intr-o alta forma de viata. Materia nu devine vreodata non-materie. Omul, la un anumit moment, e mancat de furnicile si vietatile pamantului, dar strucura lui e astfel asimilata de alte organisme vii, deci practic ajuta la recompunerea si existenta lor. Asta pentru ca nu exista moarte, e doar un lant trofic, in care materia se compune, se descompune, dupa care se recompune. Forme diferite, esenta neschimbata.</p><img src="https://medium.com/_/stat?event=post.clientViewed&referrerSource=full_rss&postId=9b6f4210414" width="1" height="1" alt="">]]></content:encoded>
        </item>
    </channel>
</rss>