TREIsute cincisprezece | 27
zeul
A coborât pe pământ.
M-a luat de mână.
De ce nu scrii? m-a întrebat.
De ce nu-mi scrii? mi-a șoptit.
Mă doare, e greu, fiecare cuvânt e un chin.
Ți-e lene, și și-a înclinat capul privindu-mă pieziș.
Și asta…, și am dat din cap.
Ai riduri, am spus, de ce ai riduri?
De ce nu-mi scrii?
aștept, aștept în fiecare dimineață, te văd prin perdele, te foiești prin casă, nu pui mâna pe stilou, pe tastatură, ceva.
e prea dimineață, îmi zic, mai târziu o să-mi scrie ea ceva, după ce citește sau după ce vorbește, după ce udă palmierii din balcon, după ce curăță litiera, după ce face duș dacă nu e marți, după ce spală vasele.
apoi iei prânzul încă o cafea ațipești, după ce se trezește o să-mi scrie sigur.
aștept să treacă după-masa ta amorțită, se face seară, deschizi televizorul, netflix, hbo, știri, altă carte, alte rânduri.
după asta îmi va scrie ce a citit, ce a învățat, ce a gândit.
apoi vorbești iar vorbești vorbești, aștept aștept aștept,
i se vor termina cuvintele, mă îngrijorez, mai lasă câteva și se pentru mine, eu aștept, tu scroll pe telefon, nimic către mine, i se vor suspenda vorbele în neant, se duc pe țeava sâmbetei, aiurea.
Get lenus.u’s stories in your inbox
Join Medium for free to get updates from this writer.
seara îmi arunci câteva ciosvârte de gând, în disperarea datoriei nu sună pe înțelesul meu, nu înțeleg, nu înțeleg ce vrei să spui, e prea haos.
E alandala, îl corectez, e altceva.
De lene! de lene! nu mă vrei aproape! îmbătrânesc așteptând — și plânge, lacrimile alunecă pe albiile secate ale ridurilor.
Și eu, dragul meu, și eu…
