TREIZECIșiopt | 23
frică absurdă
După echinocțiul de toamnă, mă înspăimânt mai ușor. Diminețile și căldura binefăcătoare a verii nu mai sunt prin preajmă să te liniștească printr-un ceas de stat în lumină.
Urmează octombrie, luminos și colorat, plângăcios pe alocuri, cu mirosuri de școală serioasă în aer, cu o nouă renaștere a silitoarei din mine. Octombrie e luna perfectă pentru planuri. Dacă faci planuri, dacă te ții de treabă, iarna trece mai repede.
Iarna e cuibărită într-un neuron întunecos, se depozitează cuminte, micuță, înfășurată ca un șerpișor cu ochii mari, așteptând să se dea drumul la sinapse. Dispare din memorie la plajă, când mă inundă soarele prin buric, ca un baraj care se sparge. O oră de soare văratic și nu-mi va fi frică de monstrul care stă să se nască din iarna mică așteptând.
Get lenus.u’s stories in your inbox
Join Medium for free to get updates from this writer.
Anul ăsta nu am apucat să am ora asta, mi-e frică nu doar de iernoaia care mă va cuprinde, dar și de frica în momentul în care va apărea. Mă paralizează și nu mă lasă să mă bucur de octombrie și celelalte care vin.
Dacă numărăm:
- octombrie
- noiembrie
- decembrie
- ianuarie
- martie…….
…. și gata, se luminează totul.
Deci nu o să-mi dau timp de frig, o să mă înfofolesc cu cărți și recapitulări, cu scris și program, o să-mi iau haine călduroase și neapărat ghete bune și o să-mi încălzesc iarna, o să o iau să mă însoțească și să mă ajute zi de zi în ce am de făcut.
Am cinci luni în care pot să visez în noaptea iernii.
