Desertul de la Dumnezeu
Are putere Taina Cununiei să schimbe concepția unui om despre viață?
Are puterea dacă o activează, dacă o lucrează. Nu are putere magică. Nu lucrează harul la căsătorie singur. Creșterea noastră, împlinirea noastră duhovnicească nu-i fără noi, nu se realizează în mod magic, ci prin lucrare. Nu stăm și ne schimbăm. Lucrăm, ne mișcăm și ne schimbăm. Și atunci are putere. Primești un bonus cumva la căsătorie. Când te cununi primești puterea aceea, care se manifestă în măsura în care te-ai pregătit pentru ea, în măsura în care te-ai curățit. Și e foarte bine să ne pregătim pentru momentul acela, pentru momentul cununiei. Atunci primești o nouă putere de viață înlăuntrul tău, viață dumnezeiască, viață veșnică. Ea este curată, și noi trebuie să ne curățim, să nu mergem murdari acolo, pentru că e și păcat, e și rău. Îl supărăm și pe Dumnezeu cu treaba aceasta, dar nu câștigăm noi.
Get Nu-mă-uita’s stories in your inbox
Join Medium for free to get updates from this writer.
Întâlnirea cu harul atunci îți dă o bucurie, îți dă o împlinire. Și poate, plecând de la asta, dezvoltând-o, poți să fii mereu mai bucuros. Sau văzând o nouă bucurie în viața ta se naște dorința aceasta de a o activa mereu, de a o lucra mereu. Deci este un început cumva. Spunea părintele stareț de la Mânăstirea Vatopedu, de la Muntele Athos — părintele Efrem — că Dumnezeu începătorilor le dă prima dată desertul și după aceea se întoarce la aperitiv, felul I, felul II, care nu mai sunt așa dulci. Adică la început primești mai mult ajutor. Cred că și începătorilor în căsătorie Dumnezeu le dă mai întâi desertul ca să-i ademenească spre o viață înaltă, o viață cât mai frumoasă. Primind-o la început, putem să o căutăm, să o realizăm, să o dezvoltăm mereu.
Să știți că poate să fie foarte frumos și în căsătorie. Vă amintiți cuvintele Părintelui Teofil despre părintele Serafim Popescu, care spunea: „Măi, frate, aicea poate să fie ca în rai”. Și Părintele Teofil i-a zis: „Da, dar cu alți oameni”. Și în căsătorie, tot așa, poate să fie ca în rai. Nu cu alți oameni în sensul că îți schimbi nevasta, sau cu altă nevastă și cu alt bărbat. Nu așa. Schimbare în sens lăuntric, de transformare, de înălțare. Și poate să fie. Depinde de cum ne realizăm, depinde de cum lucrăm.
Sunt tare îndurerat când spovedesc familii și văd că nu lucrează iubirea. Lucrează tot feluri de lucruri exterioare, dar uită să pună câte un lemn pe focul iubirii dintre ei și, mai mult, se rezumă la procurare de plăceri unul prin celălalt. Dar nu lucrează să-și dezvolte iubirea. Or, ați văzut, la început, când vă îndrăgostiți ce frumos e. Închizi ochii — o vezi pe ea, deschizi ochii — tot pe ea o vezi în fața ochilor, unde te întorci numai ea, numai pentru ea. E totul. Tu ai dispărut și a apărut ea și în tine, și în afara ta. Peste tot e ea. Ar fi frumos să rămână așa, deci cumva să înveșnicești starea aceea. Și se poate înveșnici aducând harul lui Dumnezeu, aducându-L și pe Hristos în relația aceea. Și o să vezi cum se schimbă și cum se înveșnicește. Este o stare naturală îndrăgostirea. Prin introducerea veșniciei în ea, aceasta se înveșnicește. Altfel, ea se consumă. Și tot ce nu e pătruns de veșnicie și nu e susținut de veșnicie dispare, moare. Deci veșnicia salvează totul.
Părintele Iustin Miron
Fragment din conferința „Bucuria vieții”, Timișoara, 18 ianuarie 2013
